Încercând să vă scutesc de stres, am să-mi motivez pe cât de scurt decizia după ce vedeţi ce şi cum am ales:

Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

Maşini accesibile

Locul 1: Citroen C4/DS4

Locul 2: Ford Focus

Locul 3: Hyundai i40

Maşini premium

Locul 1: BMW Seria 6

Locul 2: Porsche 911

Locul 3: Range Rover Evoque

Votează şi tuMai multe detalii pe Automarket

Vă recomand să daţi şi voi cu părerea, dar ştiţi cum e, dacă nu votaţi ca mine, vă înşelaţi.

Bun, avem două clase importante şi un top trei la fiecare. Începând cu maşinile accesibile avem:

Locul 3 – Hyundai i40 – nu credeam c-am să ajung vreodată să laud ce maşini răsar din Coreea dar uite că se întâmplă. E o maşină spaţioasă, cu un design aparte şi care vine cu un raport echipare/preţ excelent.

Locul 2 – Ford Focus – mereu mi-a fost drag acest model dar cu generaţia actuală au pierdut mult din farmecul maşinii ăleia mici şi cu un design puternic conturat. Este în continuare lider pe multe segmente însă aspectul atât de lipsit de sare şi piper îl “scutesc” de victorie.

Locul 1 – Citroen DS4 – era o vreme când Citroen făcea nişte maşini de-ţi spuneai “WOW”. Ei bine, vremea aia s-a întors şi emblema DS este pusă foarte bine în valoare de modelul ăsta. O mică precizare, faceţi un salt peste gândirea “de moment” şi optaţi pentru motorul de 1.6 turbo pe benzină.

Ei, accesibil e frumos şi bine, dar clasa premium e aia la care ne uităm cu toţii cu jind. Aşadar, reluăm topul aici:

Locul 3 – Range Rover Evoque – Nu-mi place ideea de crossover (si de asta e pe 3) dar dacă asta îţi vrea sufleţelul, cu greu mai găseşti ceva mai bun. Pe lângă un aspect foarte plăcut şi un interior fain, te poţi bucura şi de puţin off-road. E crossover, da nu moare când îl duci la ţară pe deal.

Locul 2 – Porsche 911 – Orice maşină sport veritabilă are drept etalon Porsche 911. Noul model este mereu mai bun ca generaţia dinainte şi asta face următorul model mai impresionant. Din nefericire, pentru o maşină atât de capabilă şi scumpă, e prea cuminte la aspect. Aspectul discret e minus pentru unii, aspectul care te face să le spui prietenilor “nu bă ăsta e modelul nou, nu ăla de acu 5 ani” e o pacoste pentru toţi.

Locul 1 – BMW Seria 6 – Maşina asta e pe locul unu pentru că… motive. Performanţă, stabilitate, lux, un pic de opulenţă, spaţiu şi un volan care-ţi gâdilă buricele degetelor. Asta e ce vreau şi ce cred că merită.

După cum puţini dintre voi ştiu, nu recent am început să bag bani şi timp într-un alt blog care e aproape de funcţionalitate maximă. Mai am câteva detalii de rezolvat şi apoi să bag tot restul vieţii mele în el.

Până una alta, mă tem c-a venit timpul să vă cer să faceţi respectivul lucru şi anume să daţi un click aici, şi eventual un like pe facebook (prima cutie din partea dreaptă).

Dragii mei, sper că începutul acestui blog o să fie ca finalul din Casablanca. În cel mai rău caz, chiar dacă nu e, tot am să vă stresez puţin până strâng ceva like-uri şi un impuls de trafic iniţial.

Aşadar, “like my status” zise AutoPersonality.

E un blog pe teme automobilistice şi deşi mi-ar fi util să-mi daţi recomandările voastre critice pe marginea sa, am să încerc să vă scutesc de asemenea situaţie mortală.

Cei care sunt hardcore şi au de gând să arunce ochii prin toate părţile ca-n filmele de groază ştiu unde mă găsesc, iar în caz de consideră că merită, pot urmări evoluţia site-ului pe twitter.

Nu ştiu dacă am menţionat, dar AutoPersonality e un blog foarte modern şi include funcţii precum posibilitatea de a lăsa comentarii, ceva în genul “datimi si mie commuri” pe hi5 doar că au mai puţină valoare statistică şi una mult mai mare în ce-mi priveşte liniştea sufletească.

Mi-e aşa ciudat să spun că e o lansare din moment ce domeniul şi design-ul sunt în principal alese de ceva timp, dar bănui că asta e şi probabil o să fiu foarte crizat o perioadă cât de scurtă în tentativa de a vă cere să-mi “Like my status”.

Ce s-a întâmplat frate cu jocurile de trivia? A devenit internetu’ aşa mainstream că nu-şi mai încrucişează tocilarii (ştii tu cine eşti, doar de tine zic) sabia intelectuală în concursuri simple?

Conquiztadoru’ nu se pune, nu are suficiente expuneri ca un top afişat pe un canal de IRC sau un Hub DC. Era o vreme, acum nu de mult, când ţineam un hub deschis mai toată ziua special pentru activitatea asta.

Dar dusă e vremea aia.

Revenind la exerciţiul de gândire, aş vrea să vă provoc la un joc de şah pe fiecare, dar cum asta e puţin cam impractic, v-aş ruga să acordaţi câteva secunde şi să răspundeţi la următoarele întrebări:

Presupunem că ai scrie o carte; cum s-ar numi şi cărui gen ar aparţine?

De obicei la căutarea asta eram de găsit undeva în primile pagini, acum nici pe departe. Blogul lupului, Lupica George, chiar blog Lupica George stau mai binişor, dar Barlogul Lupului, nu mai e al meu.

În loc a apărut un restaurant care, pare aproape interesant, tot soiu de locaţii şi localuri şi chiar un blog rival. Nu-s fericit cu situatia de sine.

Prin perindările mele recente mi-am dat seama care-i situaţia. Problema acestui blog personal al meu e că nu mă reflectă mereu.

Mi-am zis că încerc să fiu blogger şi întradevăr asta fac, dar nu e cea mai bună definiţie a mea, asta ar trebui să fie blogul personal.

Lupoaică (Inside joke)

Îmi trebuie o nouă direcţie, o nouă ideologie. Ceva care să păstreze blogul meu ca fiind al meu, dar ceva care să îi dea o identitate serioasă.

Oricât m-am ferit pe la începutur şi oricât am rezistat tentaţiei spre final, chiar cred că e vorba despre căutarea unei nişe pentru bârlogul lupului.

Asta va fi ceva inspirat din însăşi viaţa şi existenţa lupului şi anume lupta împotriva omului. Vreau ca blogul meu să inspire lumea să lupte împotriva mea, a noastră.

Evident e vorba de răul din omul modern şi nu doar atât ci de chestiile nocive pe care le facem mai mult sau mai puţin intenţionat pentru “binele” nostru.

Un offline de la beţiv mă întreba ce s-a întâmplat cu blogul meu şi până nu am dat un click pe propiul meu status nu am înţeles la ce se referea.

Cel mai drag loc al meu pe internet se afla într-o postură destul de incomodă după ce nişţe hackeri s-au distrat cu el. Nu ştiu cine sunt şi ce fac exact, dar poate mă lămuriţi voi.

Hacked

Am încercat să contactez adresa de mail de acolo, dar nu am primit răspuns aşa că m-am pus pe intensificat parole şi securitatea din culise.

Mai am de lămurit ceva detalii legate de permisiuni pe la ftp şi ceva bucurii prin parolele vechi, dar lucrurile merg bine.

A fost un pic stresant iniţial dar acum sunt aproape mândru. Dacă am avut onoarea să fiu vizitat de hackeri, am doar două concluzii de tras.

Prima ar fi că blogul meu e important pentru ceva lume dintr-un plan sau altul iar a doua ar fi că cineva s-a ofticat tare la citirea articolului anterior.

Nu zic că nu a fost misogin sau ceva, dar parcă e o măsură uşor exagerată să te implici într-o astfel de activitate doar de dragul pentru a-ţi demonstra un punct de vedere. Bine, asta e problema văzută din punctul meu de vedere şi filtrată de logica mea.

De partea feminină e posibil ca logica să fi ieşit altfel.

Astfel, uneori mă întristează puţin să văd statisticile relativ anemice şi numărul de comentarii aproape infim dar ştiu că în sinea mea, cam asta e scopul lui.

E un mic loc unde mă plâng eu puţin, prietenii mă încurajeaza sau râd alături de mine şi nu pot să aplic destul de multe din cunoştiinţele mele despre fenomenul de blogging care ar aduce ceva mai mult success pe aici.

Blogging fail

Că e un blog personal, că e al unei persoane anonime, că e folosită o temă nu foarte primitoare şi că tot conţinutul nu e din cel accesibil oricărei vârste sunt probleme uşor de rezolvat.

Pe bune, la fel ca lenea mea de a scrie. Nu sunt mai leneş ca majoritatea oamenilor dar am o problemă mai mare de rezolvat înainte să pot scrie cu adevărat frecvent şi nelimitat.

Am o nevoie să fiu plăcut de lume, nu de toată, dar de persoanele importante mie şi ca rezultat nu pot să ostracizez lumea să vă dau “Lupică George dezlănţuit”.

Regret mai mult ca voi cred, dar asta e situaţia şi nu se va schimba curând aici, însă cine ştie pe ce alte bloguri o să mă mai auziţi

P.S. Dacă vă întrebaţi ce e cu poza, am căutat pe google o imagine pentru “blogging fail” din categoria “mari” şi am găsit-o pe blog-ul lui Ginake.

În principiu, în vreo 2-3 zile sper ca totul să fie ok în ce priveşte partea tehnică şi apoi să pot să mă ocup de partea cea mai importantă; de conţinut.

Conţinutul e problematic pentru mine, nu atât din lipsa ideilor sau chefului cât din lipsa capacităţii mele de a fi constant cu postările. Va trebui să vedem cum iese asta până la urmă.

În altă ordine de idei, încă mai caut un plugin SEO car să fie bun, funcţional şi inteligibil de către mine.

Ce-ar mai fi de zis, nimic special, doar că în ultimele zile starea mea de sănătate e atât de bună că bătrânii de 105 ani par vioi pe lângă mine.

Ideea de bază e destul de simplă, în loc să mă complic cu mai multe bloguri cum vroiam iniţial am să fac tot ce pot să fiu cât mai bun la a avea grijă de ăsta.

Eu unu mi-am făcut primul blog pentru mine şi pe al doilea l-am făcut cu acelaşi motiv cu care mulţi îşi iau maşină, să atrag fete.

Primul meu blog a fost pe blogspot dar m-am lăsat de sportul ăsta pentru că urma să fiu cam incisiv în a-mi scrie cartea online. Nu sunt eu foarte sociabil ca persoană da parcă să n-ai chiar pe nimeni nu-mi surâdea.

Al doilea blog a fost pe wordpress, pe el m-am distrat destul de mult, toată treaba luând sfârşit atuci când mi-am zis că se poate mai bine.

Eu unu consider că wordpress e o platformă de blogging genială (şi nu sunt sigur) dar au stricat-o de tot în a o oferi gratuit.

Planul meu original includea o revenire pe-acolo dar m-am lecuit rapid. Nu ştiu sincer ce e în mintea lor, dar printre ideile de bază o să vrei o temă mai şmecheră pe care s-o poţi modifica prin CSS va trebui să dai 15$ pe an iar apoi îţi iei o temă premium cu alţi 40$.

Wordpress Logo

Pentru unii preţul ăsta nu e foarte piperat însă există ceva probleme, un host privat care include domeniu gratuit te costă 15$ dolari pe ani dacă nu mai puţin şi majoritatea temelor online costă vreo 30$.

Pe lângă faptul că de multe ori ieşi mai ieftin decât pe privat, tema aia de 30$ îţi va acorda libertate totală în alegere şi nu va fi una din 20-30 autorizate de ei.

Şi apoi vin restul beneficiilor wordpress-ului privat, lucruri ca plugin-uri la alegere, javascript şi aşa mai departe.

M-am enervat şi ulterior am şters acel blog. Enervarea mea a durat câteva zile şi măsura ar fi destul de radicală dar am considerat-o şi o consider justificată.

Acum rămân cu o simplă ambiţie de a mă apuca de blogging aici şi nu fi genul de om care pur şi simplu “are” blog.

Deşi blogging-ul la nivel personal scade dramatic in vizualizări în cazul meu. Asta se va schimba în curând.

Motivul principal e că…

Eh, ce-ar fi să înceraţi să ghiciţi

Primul ar fi, în curând îmi va trebui un nou desktop. Cum e ceva de care mă lipesc câțiva ani buni, consider că e normal să caști ochii bine la ce se întâmplă.

A doua situație ar fi că cineva apropiat se pregătește de-o achiziție nouă în domeniul auto. Moartea mea, cum ar zice unii, deci mi-am băgat coada și pe acolo.

La a treia situație cred că fac cam overkill timpul petrecut la lecturi da chiar și așa mi se pare că merită. E vorba de un viitor proiect în care am să mă implic și vreau să fie treaba făcută excelent.

Dacă se poate ar fi ok și mai bine de atât.

Tu în medie cât petreci cu documentarea? Cât de importantă o consideri pe ansamblu?