După ceva probleme prin vară legate de dezvăluirea idențității vechiului Stig (Ben Collins) cei de la Top Gear au ales unul nou.

După câteva teasere cu “ferma Top Gear” ca cel de mai jos:

Ferma Top Gear

…echipa s-a hotărât. Faceți cunoștiință cu noul pilot anonim al emisiunii mele preferate:

Clipul a fost scos de pe youtube, dar se poate vedea aici.

E clar că n-au rezistat tentației de a face mișto de cei doi anteriori care au scris câte o carte în care s-au dat de gol.

Nu mă suprinde nici aspectul noului Stig dar abia aștept să văd introducerea sa în emisiune.

Plictiseala şi dorinţa de a ajunge la volan nu-mi fac altceva decât să mă împingă spre a face ceva şi mai plictisitor, a citi despre maşini.

Din ce observ eu, lumea e în continuare foarte pasionată de performanţă şi putere şi mai puţin de ecologie în ciuda eforturilor a varii oameni, organizaţii şi legi.

Şi mie unu, treaba asta îmi convine. Adică se strânge Uniunea Europeană, California şi încă ceva organizaţii mari, îşi flexează muşchiu coercitiv şi următorul M3 are Euro 6 dar tot e mai puternic, mai rapid, mai precis, mai bun.

Asta nu are mare relevanţă pentru omul îngrijorat de mediu, el îşi ia motor mic, Euro 3-4, sau poate diesel. Acum mai nou, dacă eşti dispus să dai un bănuţ în plus îţi poţi lua fie ceva hibrid (porcărie după mine) fie ceva complet electric fără să faci mari sacrificii în ce priveşte foaia tehnică a oricărei maşini.

Hibridele sunt atât de neinteresante că n-am chef să vorbesc despre ele. În schimb maşinile complet electrice mă captivează. Mi s-au părut interesante încă de când eram plod şi cine mi-a vizitat casa în urmă cu ceva ani ştie cam câte componente şi ce creaţii frankensteiniene aveam. La început, toate mergeau pe baterii şi erau enervante că bateriile eventual, se consumă. Acumulatorii mi s-au părut întotdeauna prea scumpi şi am stat departe de ei, spre exasperarea părinţilor mei însă am găsit modalităţi de-a evita problema.
Citeşte în continuare

Presupun că nu-ţi trebuie cine ştie ce diplomă să înţelegi despre ce e titlul aşa c-am să vin cu ceva completare. E vorba de maşina care m-a dus, plimbat prin şi întors din concediu, un Renault Megane II Sedan şi de maşina care m-a dus la semnarea unui contract foarte important, poate cel mai important, Honda Civic EJ9.

(Atenţie, imaginile de aici sunt similare dar nu sunt ale maşinilor respective)

Aşadar, în ordine cronologică am să încep cu franţuzoaica. Trebuie să vă spun că, spre ruşinea mea, nici acum nu ştiu exact ce motorizare avea. Ce pot spune sigur e că e diesel, dar până ajungem acolo mai e.

Maşina în cauză e vopsită roşu şi are un interior deschis la culoare. Culorile astea se împacă bine cu aspectul (care, deşi controversat, îmi place foarte mult) maşinii dar în afară de culoare nu sunt foarte sigur de interior. Îmi place la nebunie cardul, e o soluţie foarte elegantă însă mi se pare stupid butonul de start. Logica mea de functionare ar fi să pun cardul, să apăs o dată start şi “să pună contactul”. Să apăs a doua oară, să pornească şi să existe şi o metodă de anulare. Poate nu pare o problemă dar atunci când opreşti motorul dar ai uitat geamul deschis îmi pare idiot să fii nevoit să porneşti motorul. Există o metodă de a “pune contactul” însă nu e prea ergonomic gândită şi nu tocmai elegantă – lucru absurd când te gândeşti că tot scopul cardului e ergonomia şi eleganţa.

Tot legat de interior trebuie spus că este o maşină suficient de mare şi comodă putând adăposti cinci persoane lejer. La 1.81 ai mei pot sta în spate relativ lejer, însă nu rămâne mult loc de un hop că te lipeşti relativ uşor de tavan. În afară de asta treaba e ok, comod, primitor, silenţios.

Citeşte în continuare

De unde am rămas la somnul ăla ce a acoperit mai toată ziua am făcut ochi câteva ore mai târziu şi-am deschis TV-ul că încă nu eram gata de vreo ieşire.

Veştile de la el n-au fost prea geniale:

În primă instanţă, posturile erau puţine.

În a doua instanţă posturile româneşti erau şi mai puţine.

În a treia instanţă nici alea puţine cum erau nu mergeau bine.

În a patra instanţă, restul erau dublate în ungureşte .

Şi în ultimă instanţă, Piţi s-a certat cu Jiji… România era în doliu.

Am lămurit-o cu televizoru’ în următoarele 2 săptămâni avea să stea în cea mai mare parte a timpului pe Music Channel şi pe Hallmark.

Citeşte în continuare

După cum unii din voi ştiu, iar restul află acum, abia ce m-am întors din “concediu”.

Ghilimelele sunt puse nu pentru că nu a fost relaxant (în ciuda unor momente tensionate) ci pentru că al meu concediu nu e legat de o pauză de la muncă ci mai degrabă un tampon (din ăla de tren ok? ) înaintea începerii acesteia.

Întâmplarea cu pricina a avut un început destul de imprevizibil deoarece nu a fost o creaţie proprie ci una în care depindeam de cineva, să-i zicem socru-miu. Astfel, urma să mergem la mare cu plecarea duminică noaptea, una din opririle de pe traseu fiind aia în care urma să fiu şi eu luat la bord.

Cu două zile înainte situaţia s-a schimbat, astfel că mergeam la munte, mai exact la Sovata şi că trebuia să-mi fac deja bagajul şi să sar la drum. După o zi de şoc şi pregătiri, m-am pus să dorm pe la ora 3:00, şi aşa de bine şi mult ce-am dormit că la 5:55 eram în tren. Mna, n-ar fi aşa o problemă că o să dorm imediat la loc, cumva însă nu m-a vizitat Moş Ene. Ora 11 m-a văzut pe peronul dintr-o gară pe care scria Iaşi.

Citeşte în continuare