În ultima vreme a început să fie tot mai la modă să-şi filmeze lumea experienţele la volan şi asta mă bucură destul de mult.

Oricum eu sunt interesat de mai orice se întâmplă sau are legătura cu volanu’ dar lucrurile astea chiar mă bucură atâta timp cât sunt făcute bine.

Drum prin Pasul Tihuta

Prostii prin trafic filmate cu telefonu’ în timp ce din difuzoare sună ceva oribil nu doar că nu mă impresionează dar des îmi dau idei despre noi metode de a urmări lumea şi eventual a-i chinui în metode tot mai originale.

Să fie din cauză că mă pricep la singurătate atât de bine că-mi sperii prietenii scriind despre aşa ceva?
Citeşte în continuare

Luna iulie de anul ăsta a fost plină pentru mine. N-am plecat în concediu, chiar opusul, dar cumva mi-a plăcut la nebunie.

Singurul moment un pic descendent s-a manifetat atunci când am aflat cât costă un câine comunitar.

Pe lângă distracţia asta am să vă spun câte ceva din ce a contat pentru mine în iulie. Am pus la cale o farsă tânărului Raboveanu cu ajutorul domnişoarei de aici care a meritat pe deplin efortul.

M-am întâlnit cu ceva lume cu care n-am mai vorbit sau nu m-am văzut de mult şi am reuşit să ies din casă mai mult decât de obicei. Chiar pot spune că am făcut ceva mişcare (în mare parte pentru că nu parchez în faţa uşii de apartament).

La drum

Esenţa acestei luni pentru mine s-a legat de condus. Mare surpriză treaba asta, aşa e?
Citeşte în continuare

În ce priveşte problema câinilor comunitari, mereu am fost în tabăra radical împotriva lor.

Logica mea e simplă, chiar şi rezolvat problema cu voluntariat 100% în ce priveşte forţa de muncă, sunt cam mari costurile raportate la un glonţ sau alte metode de eliminare a lor.

Acum două nopţi însă am gasit un motiv suplimentar să-i “iubesc” cum o făceam şi până acum pe câinii ăştia:

Eram pe centura Bucureşti-ului la mai puţin de 10 km de podul de la Otopeni. Un moment exact nu ştiu însă eram în jurul orei 04:00 când s-a întâmplat minunea. Din verdeaţa de pe partea dreapta a drumului au sărit două exemplare mirifice să treacă strada.

Fiind foarte aproape am frânat de la viteza de 90-95 km/h pâna în preajma 70 km/h, iar tovarăşii au trecut bine mersi şi fără stres strada. Din nefericire pentru ei, şi inevitabil, mine, există separator între sensurile de circulaţie. Când au ajuns la el animalele în cauză au zis că ar fi mai ok să se întoarcă brusc în faţa maşinii care era la mai puţin de 50 m de ei în loc să stea pe banda 2 unde erau blocaţi până să treacă.

Inevitabil, unu a trecut razant, al doilea a fost servit în plin. La momentul de faţă am să pun accent pe faptul că din momentul în care am ajuns la 70 şi câinii trecuseră, până l-am lovit pe ăsta nu se poate să fi trecut mai mult de 4-5 secunde. Deşi eram cu piciorul pe pedala de frână şi am apăsat-o mai violent a doua oară, impactul a fost unul serios.

Rezultatul este cam evident pentru javră. Domnul câine comunitar a murit pe loc, fără drept de apel. Norocosul.

Citeşte în continuare

Pe la 1 şi un pic m-am pus pe drumuri.

Pentru ce? Să mă plimb cu maşina.

De ce? În scop terapeutic.

La miez de noapte, aproape singur pe străzi, în cutiuţa mea metalică împreună cu nişte cutii de Pepsi (mi-am luat ghiozdanu’ ăla cu six pack de la Petrom) şi mp3 playerul pus pe shuffle.

A trecut mult, foarte mult, de când am avut aşa o experienţă şi mai ales de unul singur. Am avut timp să admir străzile părăsite, să îmi calculez gândurile, să le recalculez şi să fiu pur şi simplu fericit.

Treaba asta e cam rară pe la mine în ultima vreme. Nu sunt atât de melodramatic încât să mă apuc să cânt ceva marcant din repertoriul Corinei Chiriac dar cam asta e realitatea.

E bine de ştiut că am acest lăcaş, atât cât mi-e de hârb maşina şi atât cât e de vesel preţul combustibililor tot e o scăpare.

Plimbarea cu maşina e posibil să fie ceva cam greu de considerat o plăcere pentru mulţi, dar, la urma urmei, e bine să fim diferiţi; eu să am dreptate şi voi nu.

Când am plecat, am lăsat la status unde m-am dus şi o invitaţie deschisă, cine vroia să participe să mă sune. Chiar nu mă deranjează că n-a sunat nimeni, dar e un pic de întristare să ştiu că atâţia cunoscuţi nu au dreptate

La încheiere aş dori să spun ceva aproape repetitiv, la plimbare cu maşina nu se iese doar atunci când “ai cu ce”, ci atunci când vrei şi simţi că asta îţi trebuie.

Probabil sunt şi alte chestii care îmi sunt pe minte, dar am să vă spun care e cel mai vesel gând al meu pe termen scurt:

Abia aştept să văd segmentele prezentate în noul trailer al emisiunii ce revine weekendu’ ăsta.: