Fiţi pe felie la următoarea poză şi să spuneţi voi că nu sunt eu acolo în spatele lu’ Clarkson da?

Eu la Top Gear

Acum că am lămurit situaţia, să vă explic ce mişto a fost episodul întâi din sezonul 18 al emisunii Top Gear. Nu e tocmai un secret că sunt fan ale emisiunii sau că sunt fan a orice are volan şi arde combustibil.

În ciuda acestei situaţii până şi eu recunosc, există găuri în ambele preferinţe ale mele. Episodul ăsta însă a fost cu adevărat epic.

Nu mă refer la genu’ ăla de epic despre care se vorbeşte pe Internet ci la genu ăla în care se scriu operele literare. Pe cuvânt că a fost incredibil şi ce e şi mai uimitor, e că suntem abia la început de sezon.

După cum recomand tuturor episodul, n-aş vrea să stric prea multe surprize dar Lamborghini-ul Aventador este vedeta pentru mine.

Arată extraordinar, sună extraordinar, merge extraordinar dar, mai ales, este făcut cu extraordinară nepăsare faţă de autorităţi.

Scenariu:

UE: Trebuie să reducem emisiile, trebuie să facem motoare mai mici şi să le facem cât mai sigure pentru pietoni.

Lamborghini: Ok, o să facem o maşină care emite aproape 400 grame de CO2 pe kilometru, cu un motor V12 de 6 litri jumate care e un plug.

Dacă mai ţine careva minte, când am văzut Fia GT am menţionat pe acolo ceva cum că Lamborghini Murcielago (modelul dinainte) era extraordinar de impresionant în varianta de curse.

La fiecare schimbare de trepte maşina aia scuipa flăcări pe evacuare şi sunetul era un urlet incredibil. Aia era transformată pentru curse şi singurul scop al ei era să meargă rapid.

Aventadorul, e o maşină de stradă, sigură, plină de senzori şi airbag-uri care face aceleaşi lucruri. Aia e fascinaţia mea. Sunetul nu o să-l prindeţi decât live însă am două cadre care spun multe despre maşină (şi Jeremy Clarkson) aici:

Lamborghini Aventador esapament

Deci, în cazul în care nu e clar, maşinuţa aia scuipă flăcări când pedala e la podea. Nu-i aşa că pare ecologic? Eu unu consider asta o funcţie genială care doar Lamborghini-ul ăla o are.

Lamborghini Aventador frane

Aici ne uităm la cum arată atunci când frânează foarte tare, discurile de frână fiind aproape în flăcări. Să fiu sincer, chestia asta se întâmplă şi pe alte maşini, dar foarte puţine.

Gata, ajunge, mă opresc aici că o să pălăvrăgesc vreo 3-4000 cuvinte minim dacă nu-mi impun ceva limite.

P.S. Italia e o ţară epic pentru şoferie.

Încercând să vă scutesc de stres, am să-mi motivez pe cât de scurt decizia după ce vedeţi ce şi cum am ales:

Am votat cele mai tari maşini
lansate în România în 2011

Maşini accesibile

Locul 1: Citroen C4/DS4

Locul 2: Ford Focus

Locul 3: Hyundai i40

Maşini premium

Locul 1: BMW Seria 6

Locul 2: Porsche 911

Locul 3: Range Rover Evoque

Votează şi tuMai multe detalii pe Automarket

Vă recomand să daţi şi voi cu părerea, dar ştiţi cum e, dacă nu votaţi ca mine, vă înşelaţi.

Bun, avem două clase importante şi un top trei la fiecare. Începând cu maşinile accesibile avem:

Locul 3 – Hyundai i40 – nu credeam c-am să ajung vreodată să laud ce maşini răsar din Coreea dar uite că se întâmplă. E o maşină spaţioasă, cu un design aparte şi care vine cu un raport echipare/preţ excelent.

Locul 2 – Ford Focus – mereu mi-a fost drag acest model dar cu generaţia actuală au pierdut mult din farmecul maşinii ăleia mici şi cu un design puternic conturat. Este în continuare lider pe multe segmente însă aspectul atât de lipsit de sare şi piper îl “scutesc” de victorie.

Locul 1 – Citroen DS4 – era o vreme când Citroen făcea nişte maşini de-ţi spuneai “WOW”. Ei bine, vremea aia s-a întors şi emblema DS este pusă foarte bine în valoare de modelul ăsta. O mică precizare, faceţi un salt peste gândirea “de moment” şi optaţi pentru motorul de 1.6 turbo pe benzină.

Ei, accesibil e frumos şi bine, dar clasa premium e aia la care ne uităm cu toţii cu jind. Aşadar, reluăm topul aici:

Locul 3 – Range Rover Evoque – Nu-mi place ideea de crossover (si de asta e pe 3) dar dacă asta îţi vrea sufleţelul, cu greu mai găseşti ceva mai bun. Pe lângă un aspect foarte plăcut şi un interior fain, te poţi bucura şi de puţin off-road. E crossover, da nu moare când îl duci la ţară pe deal.

Locul 2 – Porsche 911 – Orice maşină sport veritabilă are drept etalon Porsche 911. Noul model este mereu mai bun ca generaţia dinainte şi asta face următorul model mai impresionant. Din nefericire, pentru o maşină atât de capabilă şi scumpă, e prea cuminte la aspect. Aspectul discret e minus pentru unii, aspectul care te face să le spui prietenilor “nu bă ăsta e modelul nou, nu ăla de acu 5 ani” e o pacoste pentru toţi.

Locul 1 – BMW Seria 6 – Maşina asta e pe locul unu pentru că… motive. Performanţă, stabilitate, lux, un pic de opulenţă, spaţiu şi un volan care-ţi gâdilă buricele degetelor. Asta e ce vreau şi ce cred că merită.

După cum puţini dintre voi ştiu, nu recent am început să bag bani şi timp într-un alt blog care e aproape de funcţionalitate maximă. Mai am câteva detalii de rezolvat şi apoi să bag tot restul vieţii mele în el.

Până una alta, mă tem c-a venit timpul să vă cer să faceţi respectivul lucru şi anume să daţi un click aici, şi eventual un like pe facebook (prima cutie din partea dreaptă).

Dragii mei, sper că începutul acestui blog o să fie ca finalul din Casablanca. În cel mai rău caz, chiar dacă nu e, tot am să vă stresez puţin până strâng ceva like-uri şi un impuls de trafic iniţial.

Aşadar, “like my status” zise AutoPersonality.

E un blog pe teme automobilistice şi deşi mi-ar fi util să-mi daţi recomandările voastre critice pe marginea sa, am să încerc să vă scutesc de asemenea situaţie mortală.

Cei care sunt hardcore şi au de gând să arunce ochii prin toate părţile ca-n filmele de groază ştiu unde mă găsesc, iar în caz de consideră că merită, pot urmări evoluţia site-ului pe twitter.

Nu ştiu dacă am menţionat, dar AutoPersonality e un blog foarte modern şi include funcţii precum posibilitatea de a lăsa comentarii, ceva în genul “datimi si mie commuri” pe hi5 doar că au mai puţină valoare statistică şi una mult mai mare în ce-mi priveşte liniştea sufletească.

Mi-e aşa ciudat să spun că e o lansare din moment ce domeniul şi design-ul sunt în principal alese de ceva timp, dar bănui că asta e şi probabil o să fiu foarte crizat o perioadă cât de scurtă în tentativa de a vă cere să-mi “Like my status”.

S-ar părea că nu e vina lor, e de fapt vina industriei constructoare de automobile care, oricum o dai cu zahăr şi cu miere tot nasol iese, le marginalizează.

Ignorând faptul că din milioanele de maşini, cele care “sunt adresate” femeilor se numără pe degetele de la mâna unui ciung, există o problemă mai serioasă scoasă în ce priveşte misoginismul din industria auto.

Din toate posesoarele / cumpărătoarele de maşini pe care le ştiu, majoritatea consideră siguranţa o prioritate în alegerea unui nou mijloc de transport. O decizie logică de altfel, numai că porcii ăia misogini de producători v-au cam răpit-o şi pe asta.

Conform unui studiu pe marginea accidentelor în care sunt implicate maşini similare conduse de şoferi de sexe diferite, femeile au un risc mai mare la leziuni cu 47%.

De ce? Simplu. Dragele mele, majoritatea producătorilor proiectează maşinile şi, implicit, centurile de siguranţă, airbag-urile şi alte asemenea relativ la dimensiunile corpului bărbătesc.

Femeie la volan

O femeie fiind în medie ceva mai mică de statură şi mult mai uşoară (remarcabil având în vedere că studiul a avut loc în State), reacţionează diferit într-o situaţie neplăcută.

Studiul a fost făcut pe maşini produse între 1998 şi 2008, media de vârstă fiind la 6 ani.

Ce pot să spun acum ca să vă arăt că nu-s misogin deloc? A da, bine că suportaţi durerea mai bine ca noi. De fapt, ideal pentru o femeie ar fi să nască în timp ce are accident, atunci ar avea cele mai bune şanse.

P.S. Jos roşiile şi ouăle stricate, articolul e scris cu mare distracţie în minte şi deşi studiul este real nu ar trebui luat în serios decât dacă staţi la volanul unei maşini mai vechi de 10 ani.

Maşinile moderne cu precădere sunt mult mai sigure şi “ştiu” ce semnalmente are persoana pe care trebuie s-o apere astfel că indiferent de ce are între picioare, persoana implicată într-un accident este mult mai bine protejată.

P.P.S. Indiferent de cât de sigură e maşina, dacă nu ai o poziţie corectă la volan şi centura pusă nu te salvează nici cele mai mari ooă.

P.P.P.S. Dacă nu mă crezi poate ar trebui să revezi aici şi aici cum stă treaba.

Nu din cauza nivelului de trai, bazelor lor militare, prostiei predominante sau alte chestii tradiţionale cât pentru faptu’ că orice s-ar întâmpla, cineva la ei organizează nişte concursuri incredibile.

După ce prin vară pentru puţină creativitate în găsirea unui nume pentru un pachet special se dădea ca premiu, un an în folosinţa un Ford Mustang GT.

Au mai fost câteva exemple mai puţin impresionante şi acum ajungem la problema zilei. EA Games, în anticiparea lansării noului lor joc “NFS: The Run” au un concurs destul de interesant.

Te înscrii pentru un cont pe site-ul lor (nu e nevoie de achiziţie sau vreo altă cheltuială similară) şi automat eşti înscris într-o tombolă la care premiul cel mare e ceva pentru care reacţionez ca animalele lui Pavlov când aud numele.

Este vorba despre un Porsche 911 Carrera S. Nu vorbim de o machetă, de un pachet din joc, ci de o bijuterie de maşină cu aproape 400 cai la dispoziţia piciorului drept.

Ştiu, recent Microsoft (si eMag) a dat un BMW Seria 3, în trecut au dat un Porsche Cayman, 3 Fiat-uri 500 şi XTB a mai dat încă 2 Porsche-uri dar există o diferenţă critică.

Premiile lor s-au dat pentru varii activităţi consumatoare de timp (cel de la XTB cel puţin era mortal, dar oricum nici Reţeaua nu e lejereanu’), nu pentru prezenţă.

Eu oricum n-am câştigat concursuri pentru altceva decât situaţii “muncite” dar tot e dezamăgitor să ştii că n-ai nici măcar o şansă la astfel de premii.

Sau poate am eu prea mult interes în maşini, drumuri şi… chestii deprimante?

Oricum eu sunt interesat de mai orice se întâmplă sau are legătura cu volanu’ dar lucrurile astea chiar mă bucură atâta timp cât sunt făcute bine.

Drum prin Pasul Tihuta

Prostii prin trafic filmate cu telefonu’ în timp ce din difuzoare sună ceva oribil nu doar că nu mă impresionează dar des îmi dau idei despre noi metode de a urmări lumea şi eventual a-i chinui în metode tot mai originale.

Să fie din cauză că mă pricep la singurătate atât de bine că-mi sperii prietenii scriind despre aşa ceva?

Revenind la povestea originală, drumurile României sunt în general proaste, dar există ceva consolare. Porţiunile de linie dreaptă nu sunt aşa dese iar cam orice e pe margine e cumva interesant.

Fascinaţia cu peisajul mi-a fost insuflată de mult şi deşi nu mi-a recomandat să casc ochii aiurea chiar şi-n şcoala de şoferi mi s-a prezentat acest lucru drept unul din plusurile oferite de permisul de conducere.

Filmările de care ziceam mai devreme încep să includă experienţe la volan, mai ales pe drumurile României, care ma fac să-mi notez şi să-mi promit că trec şi eu p-acolo.

Până acum, am două exemple destul de decente:

Visurât pe Transalpina – un oarecare minus ar fi ca el e cu motocicleta, lucru care nu mă tentează.

Cu motocicleta pe Transalpina

şi

Mult mai pe gustul meu de această dată, un clip oferit de un canal youtube numit Drumurile României de care am dat pe forumul softpedia.

Proprietarul canalului, are jurnal de bord acolo pentru maşina din care s-a făcut următoarea filmare:

Maşina în cauză e o adevărată bijuterie, Alfa Romeo Giulietta QV. Deşi viteza clipului e mărită considerabil faţă de cea reală se observă clar ce poate maşina asta în ce priveşte depăşirile şi stabilitatea.

Singurul moment un pic descendent s-a manifetat atunci când am aflat cât costă un câine comunitar.

Pe lângă distracţia asta am să vă spun câte ceva din ce a contat pentru mine în iulie. Am pus la cale o farsă tânărului Raboveanu cu ajutorul domnişoarei de aici care a meritat pe deplin efortul.

M-am întâlnit cu ceva lume cu care n-am mai vorbit sau nu m-am văzut de mult şi am reuşit să ies din casă mai mult decât de obicei. Chiar pot spune că am făcut ceva mişcare (în mare parte pentru că nu parchez în faţa uşii de apartament).

La drum

Esenţa acestei luni pentru mine s-a legat de condus. Mare surpriză treaba asta, aşa e?

Oricum ar fi, la o estimare iniţială ziceam că am făcut vreo 4000 kilometri luna trecută însă pe măsură ce am făcut câţiva paşi pe jos mi-am dat seama că am fost cam optimist.

Atunci când merg pe propriile picioare am o altă percepţie asupra vitezei şi realizez cat timp am să stau să calculez prostii de genul ăsta. Luând în detalii cele trei drumuri până la Bucureşti, triplul de drumuri până la Bereşti, unul din ele fiind într-o maşină tractată şi cele mult mai multe prin oraş, am ajuns la concluzia că ar fi vorba doar de vreo 3300.

Consolarea la mia de kilometri “pierdută” e că m-am dat cu şase maşini diferite în perioada asta şi în condiţii destul de diferite dar per total nu prea pot să mă plâng de luna iulie.

A fost o lună în care de fiecare dată când ajungeam acasă, mă puneam să mă odihnesc la ora 3-4 şi-mi promiteam că a doua zi o să dorm zeci de ore neîntrerupt, atunci suna telefonu’ şi era de făcut un nou traseu.

Obositor dar mi-a plăcut. E ceva la a fi presat, la a avea programul ocupat mereu, eventual chiar la a fi pe drumuri care mă face să mă simt din ce în ce mai bine.

Chiar după două zile fără somn, să-mi propui să facem 600 kilometri, aproape neintrerupt, suna extraordinar. Îmi luam ceva suc, GPS-ul, eventual ceva CD-uri şi săream la covrig.

Ce ar mai fi de spus e destul de simplu, vreau doar ca august să fie cel puţin la fel de “productiv”. Nu vreau timp liber, naiba ştie ce-mi poate mintea când are ocazia să fie odihnită.

Sursa imagine.

Logica mea e simplă, chiar şi rezolvat problema cu voluntariat 100% în ce priveşte forţa de muncă, sunt cam mari costurile raportate la un glonţ sau alte metode de eliminare a lor.

Acum două nopţi însă am gasit un motiv suplimentar să-i “iubesc” cum o făceam şi până acum pe câinii ăştia:

Eram pe centura Bucureşti-ului la mai puţin de 10 km de podul de la Otopeni. Un moment exact nu ştiu însă eram în jurul orei 04:00 când s-a întâmplat minunea. Din verdeaţa de pe partea dreapta a drumului au sărit două exemplare mirifice să treacă strada.

Fiind foarte aproape am frânat de la viteza de 90-95 km/h pâna în preajma 70 km/h, iar tovarăşii au trecut bine mersi şi fără stres strada. Din nefericire pentru ei, şi inevitabil, mine, există separator între sensurile de circulaţie. Când au ajuns la el animalele în cauză au zis că ar fi mai ok să se întoarcă brusc în faţa maşinii care era la mai puţin de 50 m de ei în loc să stea pe banda 2 unde erau blocaţi până să treacă.

Inevitabil, unu a trecut razant, al doilea a fost servit în plin. La momentul de faţă am să pun accent pe faptul că din momentul în care am ajuns la 70 şi câinii trecuseră, până l-am lovit pe ăsta nu se poate să fi trecut mai mult de 4-5 secunde. Deşi eram cu piciorul pe pedala de frână şi am apăsat-o mai violent a doua oară, impactul a fost unul serios.

Rezultatul este cam evident pentru javră. Domnul câine comunitar a murit pe loc, fără drept de apel. Norocosul.

În schimb, maşina la volanul căruia eram a suferit următoarele avarii:

• Spoiler + splitter faţă;
• Unul din proiectoarele de ceaţă duse naibii;
• Ventilatorul de pe radiatorul de AC distrus;
• Radiatorul AC + încă unul mic al cărui scop nu sunt sigur că e s-au dus grămadă peste intercooler şi radiatorul mare (al motorului) care a fost redus la un fier inutil;
• Un furtun AC cedat, lucru care trage după sine pe lângă piesa nouă şi o umplere cu freon
• Răcitorul de ulei lovit şi ăla suficient cât să fie nevoie de unul nou;
• Bara faţă îndoită câţiva cm împreună cu restul subansamblelor de mai sus.
• Număr de înmatriculare pierdut

În urma impactului, am chinuit maşina încă vreun km până la o benzinărie unde am putut trage pe dreapta în siguranţă să evaluăm cu atenţie problema. Răcirea a fost complet compromisă, mai mult, datorită mişcărilor în spate ale acestor piese, radiatorul AC s-a mişcat în spate în aşa natură încât unul din furtunele sale s-a frecat de cureaua de distribuţie. Cureaua e ok, furtunul însă a cedat imediat după montarea pieselor de schimb şi pornirea la test.

Cum pierderile de agent de răcire erau de ordinul de vreo 100 ml/100 m după ce am pornit iar şi oprit la un al doilea refugiu am renunţat la orice speranţe şi am chemat platforma.

Costul total al distracţiei (cu piese de la dezmembrări), împreună cu mâna de lucru a unui mecanic independent au ajuns aproape de cifra de 2000 lei.

Peste asta, cainele comunitar mai e dator cu un numar nou de inmatriculare, furtunul de la AC,  umplerea cu freon (care mecanicul in cauza nu putea s-o facă), un spoiler nou, vopsirea acestuia din urmă şi (cel puţin) un proiector de ceaţă (al doilea părea ok, dar nu e garantat).

Distracţia finală, mai pe scurt costul câinelui comunitar a ajuns la in preajma a 2500 lei. Ca să punem asta în perspectivă, excluzând licenţa şi documentaţia necesară, un câine comunitar costă cât un pistol Smith & Wesson de 9 mm împreună cu muniţie pentru împuşcat toţi comunitarii care-i vezi timp de un an.

Sigur, e posibil să fi lovit câinele în cauză (am uitat să menţionez, eram mărişor, zic 30-40 kg minim) cu altă maşină şi pagubele să fi fost mai mici. Totodată aş vrea să spun că la o javră atât de generoasă e la fel de posibil ca unele maşini să se fi dezechilibrat pe drum, răsturnat şi de acolo dus la victime omeneşti.

Un preţ mic pentru viaţa unui suflet nevinovat cum e un câine comunitar nu?

Am zis mai sus că a murit pe loc câinele şi că e norocos. Ca idee, dacă nu murea aveam aseară o stare de eram dispus să bat cu el în bară până se îndrepta la loc.

Pozele vin mai târziu, am rătăcit cablul de date al telefonului.

Pentru ce? Să mă plimb cu maşina.

De ce? În scop terapeutic.

La miez de noapte, aproape singur pe străzi, în cutiuţa mea metalică împreună cu nişte cutii de Pepsi (mi-am luat ghiozdanu’ ăla cu six pack de la Petrom) şi mp3 playerul pus pe shuffle.

A trecut mult, foarte mult, de când am avut aşa o experienţă şi mai ales de unul singur. Am avut timp să admir străzile părăsite, să îmi calculez gândurile, să le recalculez şi să fiu pur şi simplu fericit.

Treaba asta e cam rară pe la mine în ultima vreme. Nu sunt atât de melodramatic încât să mă apuc să cânt ceva marcant din repertoriul Corinei Chiriac dar cam asta e realitatea.

E bine de ştiut că am acest lăcaş, atât cât mi-e de hârb maşina şi atât cât e de vesel preţul combustibililor tot e o scăpare.

Plimbarea cu maşina e posibil să fie ceva cam greu de considerat o plăcere pentru mulţi, dar, la urma urmei, e bine să fim diferiţi; eu să am dreptate şi voi nu.

Când am plecat, am lăsat la status unde m-am dus şi o invitaţie deschisă, cine vroia să participe să mă sune. Chiar nu mă deranjează că n-a sunat nimeni, dar e un pic de întristare să ştiu că atâţia cunoscuţi nu au dreptate

La încheiere aş dori să spun ceva aproape repetitiv, la plimbare cu maşina nu se iese doar atunci când “ai cu ce”, ci atunci când vrei şi simţi că asta îţi trebuie.

Abia aştept să văd segmentele prezentate în noul trailer al emisiunii ce revine weekendu’ ăsta.: