Presupun că nu-ţi trebuie cine ştie ce diplomă să înţelegi despre ce e titlul aşa c-am să vin cu ceva completare. E vorba de maşina care m-a dus, plimbat prin şi întors din concediu, un Renault Megane II Sedan şi de maşina care m-a dus la semnarea unui contract foarte important, poate cel mai important, Honda Civic EJ9.

(Atenţie, imaginile de aici sunt similare dar nu sunt ale maşinilor respective)

Aşadar, în ordine cronologică am să încep cu franţuzoaica. Trebuie să vă spun că, spre ruşinea mea, nici acum nu ştiu exact ce motorizare avea. Ce pot spune sigur e că e diesel, dar până ajungem acolo mai e.

Maşina în cauză e vopsită roşu şi are un interior deschis la culoare. Culorile astea se împacă bine cu aspectul (care, deşi controversat, îmi place foarte mult) maşinii dar în afară de culoare nu sunt foarte sigur de interior. Îmi place la nebunie cardul, e o soluţie foarte elegantă însă mi se pare stupid butonul de start. Logica mea de functionare ar fi să pun cardul, să apăs o dată start şi “să pună contactul”. Să apăs a doua oară, să pornească şi să existe şi o metodă de anulare. Poate nu pare o problemă dar atunci când opreşti motorul dar ai uitat geamul deschis îmi pare idiot să fii nevoit să porneşti motorul. Există o metodă de a “pune contactul” însă nu e prea ergonomic gândită şi nu tocmai elegantă – lucru absurd când te gândeşti că tot scopul cardului e ergonomia şi eleganţa.

Tot legat de interior trebuie spus că este o maşină suficient de mare şi comodă putând adăposti cinci persoane lejer. La 1.81 ai mei pot sta în spate relativ lejer, însă nu rămâne mult loc de un hop că te lipeşti relativ uşor de tavan. În afară de asta treaba e ok, comod, primitor, silenţios.

Citeşte în continuare

De unde am rămas la somnul ăla ce a acoperit mai toată ziua am făcut ochi câteva ore mai târziu şi-am deschis TV-ul că încă nu eram gata de vreo ieşire.

Veştile de la el n-au fost prea geniale:

În primă instanţă, posturile erau puţine.

În a doua instanţă posturile româneşti erau şi mai puţine.

În a treia instanţă nici alea puţine cum erau nu mergeau bine.

În a patra instanţă, restul erau dublate în ungureşte .

Şi în ultimă instanţă, Piţi s-a certat cu Jiji… România era în doliu.

Am lămurit-o cu televizoru’ în următoarele 2 săptămâni avea să stea în cea mai mare parte a timpului pe Music Channel şi pe Hallmark.

Citeşte în continuare

După cum unii din voi ştiu, iar restul află acum, abia ce m-am întors din “concediu”.

Ghilimelele sunt puse nu pentru că nu a fost relaxant (în ciuda unor momente tensionate) ci pentru că al meu concediu nu e legat de o pauză de la muncă ci mai degrabă un tampon (din ăla de tren ok? ) înaintea începerii acesteia.

Întâmplarea cu pricina a avut un început destul de imprevizibil deoarece nu a fost o creaţie proprie ci una în care depindeam de cineva, să-i zicem socru-miu. Astfel, urma să mergem la mare cu plecarea duminică noaptea, una din opririle de pe traseu fiind aia în care urma să fiu şi eu luat la bord.

Cu două zile înainte situaţia s-a schimbat, astfel că mergeam la munte, mai exact la Sovata şi că trebuia să-mi fac deja bagajul şi să sar la drum. După o zi de şoc şi pregătiri, m-am pus să dorm pe la ora 3:00, şi aşa de bine şi mult ce-am dormit că la 5:55 eram în tren. Mna, n-ar fi aşa o problemă că o să dorm imediat la loc, cumva însă nu m-a vizitat Moş Ene. Ora 11 m-a văzut pe peronul dintr-o gară pe care scria Iaşi.

Citeşte în continuare

Pe scurt, va fi vorba (pe lung) despre top 10 maşini pe care mi le-aş dori.

Hah, articolu’ ăsta eu nu l-aş scrie. Pentru că nu-mi place, nu, e ceva total neplăcut. Din nefericire însă, m-a provocat A.Faith şi n-am de ales. E o ofertă pe care n-o pot refuza

Vă avertizez că spre deosebire de el, nu intenţionez să vă menajez şi să fiu pământean. Eu chiar am să vă zic topul meu. Dar ca să vă demonstrez că nu sunt chiar aşa de maniac pe cât par am să încep cu un diesel (singurul din acest top) pe locul 10.

Citeşte în continuare

Yep e un moment geek pe al meu blog dar am să încep c-o povestire amuzantă din trafic de ieri. Să vă zic aşa de un sens giratoriu undeva la mijlocul unui deal. Acolo eram a doua maşina, prima fiind o Dacie destul de obosită, încărcată dincolo de refuz cu pepeni care tracta o remorcuţă mai mult decât plină cu aceleaşi produse (şi ăsta e un detaliu critic în povestire) ambele înmatriculate în Brăila. Cum nu-mi imaginez pe nimeni ca dorindu-şi să aibă număr de Brăila ca fiţă o să prespun că şoferul de acolo era.

Bine acum, şofer cred că e un termen supraevaluat în cazul lui. Se făcu’ la un moment dat o fereastră, cam 3-4 lungimi de maşină sau cam distanta suficientă să pleci un pic grăbit fără să deranjezi maşina următoare. Dar cum lumea e ambiţioasă. Nenea ăsta îi dă nene un urlet de motor şi caută s-o tireze la deal. Numai că treaba asta nu se întâmplă, mai mult, coboară un pic spre mine, vreo 15-20 cm. Hmm, se mai întâmplă, nu e ceva şocant. Se duce cam tot traficul şi omu’ nostru îi dă cu tentativa doi.

Iar sunet de motor nervos, iar nici o acţiune, iar începe să coboare. Cum se cam termina răbdarea din mine şi nu era puzderie de maşină am dat semnal şi am trecut pe lângă. Ce se întâmplase? Gigel făcuse praf ambreiajul. Ieşea fum, mirosea specific (nu am să vă dezvălui prea curând cum recunosc mirosul) şi lache flauşat degeaba tura motorul că maşina aia nu se ducea nicăieri decât involuntar la vale.

Ce mi s-a părut spectaculos a fost că nici o clipă n-a trecut prin mintea idiotului să se liniştească, să pună o avarie şi să se dea jos să se uite. Bine că-i ţinea frâna că altfel mă trezeam cu radiatoru plin de sâmburi.

Remarcabil a fost că am trecut de respectivul sens şi imediat după, pe dreapta dar în mijlocul unei alte intersecţii aştepta un microbuz înmatriculata în aceeaşi localitate, plină şi aia de pepeni care scotea nene un fum cum rareori vezi la vreun Saviem de pe timpu’ lu bunicu’ când e încărcat şi chinuit un pic.