Mai ţineţi minte poanta? Dacă nu, v-o aduc eu aminte, e rezolvarea la ghicitoarea următoare: De la ce vine CFR?

Am fost zilele trecute, după cum zicea el p-aici, la Botoşani, la o cumetrie. Am fost aşa de încântat de primele aparenţe că am început să scriu câteva chestii de ţinut minte prin telefon în anticiparea unui articol pe blog. Când lucrurile au început să meargă slăbuţ p-acolo am prins mai mult avânt datorită unor pretenţii emanate de local.

Săgeata albă cu o urmă de albastru

Dar n-am să scriu despre asta pentru că, la urma urmei, nu cred că e cineva să fi fost la un eveniment la care să nu fi ieşit bine treaba. În schimb, am să mă iau de starea căilor ferate române.

Evenimentul a fost vineri seara, ieri a fost o zi dedicată întoarcerii acasă, să am azi liber să-mi pun câteva gânduri pe-o foaie, să scriu ceva pe blog şi să mă pregătesc psihic pentru birocraţia ce mă va îngropa mâine când voi face fişa de lichidare la facultate şi înscrierea la licenţă.

Cel mai simplu ar fi să mă urc în tren şi să vin încoace, însă asta e cam original, nu poţi veni decât printr-o legătură unde aştepţi un minim de două ore în Buzău. Hmm, trebuie să existe alternative.

Ruta de autocar Botoşani – Constanţa te lasă bine mersi, la ora 00:15 la Şendreni, adică la vreo 15 km de Galaţi. Sincer, nu e o variantă aşa proastă, cel puţin nu dacă scapi vreo privire pe geam sau în faţă, atunci observi minunile făcute de şofer. Oricine a mers cu maşina cu mine ştie că nu sunt tocmai genul care e foarte comod în treapta a treia dar ce ambiţii şi manevre fac băieţii p-acolo cu 40-50 suflete în răspundere e sub orice critică.

Compromisul va fi următorul, autocar Botoşani-Iaşi, Iaşi-Galaţi trenul, e o rută pe care am făcut-o de câteva ori şi credeam că nu mai pot fi surprins. M-am înşelat în două moduri, primul a fost că tipul care a condus Botoşani-Iaşi chiar îşi luase permisul pe merit şi era un om responsabil iar al doilea mod se leagă de bucuria pe care mi-a făcut-o CFR-ul.

Pentru că mi-era foame şi am fost să bag ceva în mine, am intrat la gară cu doar 10 minute înainte să plece trenul. La casă nu era coadă, doar o persoană, îmi scot actele I le dau tipei de la bilete. Zice că nu-s bune (am nişte călătorii gratuite pentru persoane cu handicap, se completează nişte bilete galbene, alea se dau la casă şi pe baza lor se eliberează biletul) pentru că aveam pe ele o mâzgâlitură. Hmm, nu era ceva de moarte dar trecem peste, refac hârtia, durează nu mai mult de un minut, mă duc iar la casă.

Surpriză, tanti nu era, m-am uitat în stânga şi prin dreapta… nimic. Trec 5 minute, bat în geam, nimic… mai erau 3 minute şi pleca trenu şi tipa vine într-un final. Îmi scoate biletu, mi-l aruncă (nu mă cac pe mine, avea o scârbă în ea de parcă am întrerupt-o de la futai nu alta) îl iau, îmi ridic bagajele şi-o tai. Deşi e prima linie, primul vagon, m-am urcat şi când s-a închis uşa aia automată (o întârziere de vreo un minut are cât stă deschisă cred) a plecat trenu’.

Ca niciodată… Am ajuns totuşi, nu e aşa rău.

Vagon recondiţionat

Datorită inundaţiilor recente trenul nu mai trece prin Tecuci după Bârlad şi îşi face traseul pe “linia nouă” Galaţi-Bârlad. Vorbim de un drum de vreo 100 km care a fost parcurs cam pe întunecatelea. Nu-i problemă că şi aşa nu e mult de văzut. Singurul lucru mai important pentru publicul general e că între Docăneasa şi Bereşti se află un tunel, al doilea sau al treilea cel mai lung din Europa.

Pentru mine e mai important, Bereşti e orăşelul unde mi-am petrecut primii 5 ani din viaţă. De acolo la Galaţi sunt vreo 85 kilometri. Distanţa asta, al nostru tren, accelerat, a parcurs-o în două ore şi vreo 35 minute. După cum ziceam, ştiu zona, am făcut traseul atât cu trenul cât şi cu maşina de nenumărate ori. Un personal pe ruta asta face 2 ore şi 10 minute. Ăla opreşte în fiecare haltă uitată de lume, noi n-am oprit decât la Bereşti şi Târgu Bujor, singurele oraşe de pe traseu.

Remarcabil. Nu îmi spuneţi că e din cauza inundaţiilor, că şi personalul de care vă ziceam are aceleaşi restricţii, linia asta “nouă” oferind o călătorie înceată de când mă ştiu.

Distanţa asta, cu maşina, pardon Dacia, se face noaptea într-o oră şi vreo 10-20 minute fără un mers hazardat (şi chiar dacă aş fi mers scandalos, având în vedere capabilităţile Daciei tot nu era ceva atât de scandalos de merita trecut în ziare.

Autobuzul Bereşti-Galaţi face undeva între o oră jumate şi o oră şi trei sferturi în funcţie de câte opriri face pe drum. Normal frate că moare CFR-ul dacă e aşa de idiot. Eu mai am călătorii moaca, şi mai sunt destui care au reduceri de la bilete. Ăştia rămân singurii utilizatori ai trenurilor.

Vagoanele în sine au ajuns departe de ce erau în urmă cu puţini ani dar degeaba dacă merg mai încet. Oricât de comod ar fi un scaun nu ai ce face după ce stai cinci ore jumate decât să te ridici căutând masaj. Şi mai am o chestie care mă enervează da mă enervează a dracu’ de tare la vagoanele astea noi. Unde a fost întâlnirea aia, la ce nivel şi ce fel de droguri aveau ăştia în negrese când au decis să facă suporturile de bagaj de aceleaşi dimensiuni cu poşetele miniaturiale?

Hmm, dacă tot am început, sunt foarte captivat de cum şi ce antrenament oferă controlorilor de tren care trebuie să se ocupe şi de climatizare, tot timpul, da tot timpul cât am mers cu garnituri noi, fie ele locomotivă + vagon sau săgeată, erau pornite căldura şi aerul condiţionat în acelaşi timp.

În concluzie, CFR-ul este ideal, asta atât timp cât nu te grăbeşti sub nici o formă, eşti imun la şocuri termice. A nu, am uitat, de fapt, ideal ar fi să ai şi un picior lipsă. Asta dacă vrei loc la geam, dacă te împaci cu culoarul le poţi păstra pe amândouă dar poate te lipseşti de un umăr şi-o mână să stai mai relaxat.