În ce priveşte problema câinilor comunitari, mereu am fost în tabăra radical împotriva lor.

Logica mea e simplă, chiar şi rezolvat problema cu voluntariat 100% în ce priveşte forţa de muncă, sunt cam mari costurile raportate la un glonţ sau alte metode de eliminare a lor.

Acum două nopţi însă am gasit un motiv suplimentar să-i “iubesc” cum o făceam şi până acum pe câinii ăştia:

Eram pe centura Bucureşti-ului la mai puţin de 10 km de podul de la Otopeni. Un moment exact nu ştiu însă eram în jurul orei 04:00 când s-a întâmplat minunea. Din verdeaţa de pe partea dreapta a drumului au sărit două exemplare mirifice să treacă strada.

Fiind foarte aproape am frânat de la viteza de 90-95 km/h pâna în preajma 70 km/h, iar tovarăşii au trecut bine mersi şi fără stres strada. Din nefericire pentru ei, şi inevitabil, mine, există separator între sensurile de circulaţie. Când au ajuns la el animalele în cauză au zis că ar fi mai ok să se întoarcă brusc în faţa maşinii care era la mai puţin de 50 m de ei în loc să stea pe banda 2 unde erau blocaţi până să treacă.

Inevitabil, unu a trecut razant, al doilea a fost servit în plin. La momentul de faţă am să pun accent pe faptul că din momentul în care am ajuns la 70 şi câinii trecuseră, până l-am lovit pe ăsta nu se poate să fi trecut mai mult de 4-5 secunde. Deşi eram cu piciorul pe pedala de frână şi am apăsat-o mai violent a doua oară, impactul a fost unul serios.

Rezultatul este cam evident pentru javră. Domnul câine comunitar a murit pe loc, fără drept de apel. Norocosul.

Citeşte în continuare

Ieri pe la 18 am aruncat o privire pe twitter şi am găsit ceva mult mai interesant decât de obicei: Sebastian Bârgău (zis şi VisUrât) zicea că e pe bac, ajunge în Galaţi în câteva minute.

Evident, cu tot programu şi stresu’ de zilele astea, n-am avut altceva în cap decât munca mea şi cum să-mi termin toate pe ziua aia. Aiurea, l-am sunat pe om să văd când ne găsim “la o bere”.

Un pic surprins de faptu’ că oamenii deja aveau cazare şi despachetau, a rămas să ne auzim mai târziu. Ceva ore mai târziu l-am stresat cu un alt telefon şi s-a întâmplat şi marea întâlnire.

Trebuie să spun ceva legat de întâlnirea cu băieţii de la Redescoperă România pe două roţi de la bun început:

1) Localurile unde am fost nu sunt tocmai pe gustul meu.
2) Din motive tehnice şi ocuparea mea, n-am băut nimic cu alcool în seara aia.
3) Atât seara cât şi găseala de azi s-au terminat cam rapid.

În ciuda acestor probleme, trebuie să spun că e o experientă frate. Să stai la o masă, într-un moment de relaxare cu un om care are ceva de spus şi, mai ales, care ştie cum s-o spună. Ne mai tachinam noi cu câte o scăpare de vocabular sau gramatică dictată de oboseală sau bere, dar a fost o seară memorabilă.

Traseul Redescopera Romania pe doua roti

Eu oricum am în plan pe viitor să fac un tur al ţării mai haiducesc; fără prea multe bagaje, fără biserici sau mânăstiri, cu mâncare făcută la ceaun şi cât mai mult dormit prin cort. Eu vreau cu maşina, nu cu motocicleta, dar indiferent de situaţie, păţaniile şi experienţele celor doi redescopeciclişti mă fac să vreau să fac acel tur cât mai curând.

Până acolo, încă mai e destul de citit pe blog la Visurât despre restul ţării care-l mai au oamenii de acoperit. Dacă nu urmăriţi, problema voastră, dar e mai mare pierdere pentru voi să nu puneţi mâna pe cel telefon să sunaţi şi să stabiliţi o întâlnire. Fie ea la bere sau nu.

Cum ziceam şi mai devreme: Drum bun şi spor la adunat povestiri pentru cei care urmăresc povestea Redescoperă România pe două roţi.

Incep sa scriu la 3:25 articolul asta. Peste cam jumatate de ora “ma trezesc” si ma asteapta o zi (de fapt un sfarsit de saptamana) fara ragaz aproape.

Ma bucura clipele cand am un program deloc permisiv. Astfel imi anulez ocaziile de a ma gandi la ce ma face nefericit, ocaziile ca astea de acum.

Cred ca singura cheie catre rezolvare e sa admit ca intr-o oarecare masura n-o sa fiu niciodata deplin multumit de mine sau de cei din jur. Drept urmare probabil nici fericit.

Nu sunt normal, nu am sa fiu prea curand dar incepand din seara asta, ma doare mai putin. Stresul generat de toata distractia asta nu va mai fi acelasi. Sper.

Si cum tot e normal si logic articolul asta, simt nevoia sa arunc inca o data gandul asta afara. In eventualitatea in care vreo progenitura imi va purta genele, nu vreau sa fiu in sala cand il plezneste medicul.

Prefer sa astept pe hol ca pe vremuri.

S-au întâmplat nişte lucruri aproape interesante în ultima vreme prin viaţa mea. Nu ele sunt grija mea primordială ci constanta luptă anti-facebook.

Un pic alimentaţi de efort şi de berea de rigoare de după un fotbal “ca-ntre băieţi” am ajuns cu discuţia la un punct foarte dubios legat de facebook.

S-a ajuns la punctul în care unul dintre noi era felicitat pentru că n-avea cont de facebook. Aici nu ştiu cât sunt de convins. Bine, nu e o necesitate, dar sunt convins că e ceva plăcut.

Pe contul meu real la respectiva reţea de socializare nu intru foarte des. Pe cel făcut pentru o aplicaţie îl mănânc cu fulgi şi intru zilnic de câteva ori.

Partea importanta e că deşi intru mult mai rar pe cel adevărat, facebook-ul m-a ajutat să reiau legătura cu nişte persoane din viaţa mea cu care n-am mai discutat de ceva timp.

Pentru a face dreptate altora, puteam lua legătura cu oricine dacă mă agitam un pic mai mult, dar de ce să nu economisesc efortul pentru a lenevi cum se cuvine?

Facebook

Spre deosebire de Kip Dordy, am un număr decent de prieteni şi cu unii chiar interacţionez atât pe facebook cât şi în afara lor.
Citeşte în continuare