Pe la 1 şi un pic m-am pus pe drumuri.
Pentru ce? Să mă plimb cu maşina.
De ce? În scop terapeutic.
La miez de noapte, aproape singur pe străzi, în cutiuţa mea metalică împreună cu nişte cutii de Pepsi (mi-am luat ghiozdanu’ ăla cu six pack de la Petrom) şi mp3 playerul pus pe shuffle.
A trecut mult, foarte mult, de când am avut aşa o experienţă şi mai ales de unul singur. Am avut timp să admir străzile părăsite, să îmi calculez gândurile, să le recalculez şi să fiu pur şi simplu fericit.
Treaba asta e cam rară pe la mine în ultima vreme. Nu sunt atât de melodramatic încât să mă apuc să cânt ceva marcant din repertoriul Corinei Chiriac dar cam asta e realitatea.
E bine de ştiut că am acest lăcaş, atât cât mi-e de hârb maşina şi atât cât e de vesel preţul combustibililor tot e o scăpare.
Plimbarea cu maşina e posibil să fie ceva cam greu de considerat o plăcere pentru mulţi, dar, la urma urmei, e bine să fim diferiţi; eu să am dreptate şi voi nu.
Când am plecat, am lăsat la status unde m-am dus şi o invitaţie deschisă, cine vroia să participe să mă sune. Chiar nu mă deranjează că n-a sunat nimeni, dar e un pic de întristare să ştiu că atâţia cunoscuţi nu au dreptate 
La încheiere aş dori să spun ceva aproape repetitiv, la plimbare cu maşina nu se iese doar atunci când “ai cu ce”, ci atunci când vrei şi simţi că asta îţi trebuie.
