Aseară am avut un vis ciudat (de parcă ar exista visuri normale) în care lucram într-un domeniu plăcut şi eram relativ fericit (probabil din cauză că departamentul la care lucram era aproape plin de femei). Exista totuşi o problemă şi anume singurul coleg de departament (care întâmplător era portretizat de un coleg din liceu) care pe lângă faptul că strica imaginea întregului colectiv era şi un mare nesimţit şi inconştient pe plan personal.

După ceva insistenţe am căzut de accord cu ele să încerc să-l mai liniştesc pe om, având în vedere faptul că ne ştiam de când îi puneam gumă pe scaun lu’ Sfântu Petre n-ar trebui să fie o problemă, nu? Ei şi uite aşa îmi asum eu riscul de a face o faptă bună. Îl conving să discute cu mine pe tema comportamentului şi el insistă să avem conversaţia asta în afara unor zone cunoscute (atunci eram în localul unde luam prânzul de obicei). Accept ieşirea paranoică şi mergem undeva ce seamănă cu partea nord-vestică a oraşului numai că ne îndreptam spre o plajă imediat la marginea lui (aşa urât ajung nivelele de apă din viitor în visele mele )

Conversaţia în sine nu era aşa ciudată, vorbeam chestii relativ cunoscute, chestii ce aveau legătură cu momente de cotitură din istoria noastră până la momentul în care mă întreabă dacă-s poponar. Îl felicit că e diliu şi-i propun să revenim la problemele noastre, moment în care vede un poliţist (pe scuter, ce puii mei…şi era într-o condiţie fizică bună) şi-l strigă spunând că sunt un gay şi-l agresez. Omu’ imediat reacţionează şi mă ameninţă cu pistolul până ajunge un coleg de-al său (vreo 2 minute, băi nene ce eficientă poliţia, se vede că visez) care începe să mă pipăie… probabil gay expert sau doar iubitor de aşa ceva….

În cele cinci minute în care ajunge omu’ la concluzia că nu sunt de ce am fost acuzat “tovarăşul” meu şi-a făcut de drum şi s-a urcat într-un mijloc de transport relativ încet şi se îndepărtase. Nu contează, al şaselea simţ mi-a zis unde s-ar fi dus idiotu’ şi-am luat-o la fugă după el. Evident după jumătate de oră de fugărit eram aproape mort, moment în care m-am urcat într-un maxi taxi pe sloganul “Follow that idiot” şi omu’ m-a dus foarte aproap de el.

Excursia s-a finalizat într-o zonă industrială ce semăna a şantier naval unde lucrau nişte oameni ce semănau a naibii de bine cu alţi colegi de liceu. Şi-l fugăresc pe idiot în continuare, timpul discuţiilor amiabile s-a dus, sunt din ce în ce mai aproape…

Mă trezesc.

Şi sunt un pic enervat de fază, nu puteam să mai dorm vreo oră în care îi întindeam faţa pe vreo placă de oţel?

Majoritatea chestiilor care mi-au captivat atenţia în ziua dinainte au apărut, mai puţin episodul 6 din seria la care mă uit în ultima vreme. Un documentar despre al doilea război mondial cu filmări făcute atunci… Este foarte reuşit şi chiar surprinde multe dintre ororile acelor ani. (Recomand)

Atenţie la acest clip, conţine câteva cadre şocante.

Şi rămâne întrebarea, de ce naiba nu i-am înfipt o baionetă în ceafă idiotului din vis?