Arhive pentru December, 2009

Crăciuneli

Yep… e vremea aceea a anului în care lumea se veseleşte, se familieşte şi face totu’ să pară vesel în draci cu un mesaj scurt de varii urări. Râvnitul premiu acordat de faimoasa AIBL pentru cel mai bun sms de Crăciun din 2009 merge la Michel, un fost coleg de liceu de-al meu. Poate îl va scrie şi pe aici să îl vedeţi şi voi.

Ieri, blogul meu a împlinit doi ani, în decursul cărora a avut un succes fabulos, cel puţin pentru mine, statisticile nu sunt tocmai de acord cu mine, dar nu contează eu sunt mulţumit, la urma urmei blogul ăsta are şi o scuză pentru a sa existenţă.

Tot ieri, a venit moşu’ băi nene (ştiu, e cam ciudat, dar mă supun regulilor de aici, da?) şi arată mai gagicos aşa, brunet, cu aluniţă pe nas. Mi-a adus… da mi-a adus… Hmm, mai bine o să fac nişte poze când am ocazia şi vă explic exact emoţiile trăite pe marginea lor.

Azi, am cunoscut o parte din familie, o parte restrânsă deja privindu-mă ca “ginerele” şi după un moment foarte bisericesc (sfinţirea casei) care nu prea mi-a priit, am stat la o masă care cred că ar fi fost visul lui. Pe bune acu, ştiu că moldovenii deţin recordul la crăpat în ei dar s-ar părea că sunt în urmă tare la ce se întâmplă aici de sărbători. Mă uitam la masă si la cum continuau să vină platourile şi mă pregăteam să-i pun un girofar de avertizare pentru agabaritice.

Hmm, cam atât pe azi că excesele strică şi, mai important, mi-e lene. Planurile pe zilele astea ies ok, iar pentru revelion par să fie pe acelaşi traseu.

Actualităţi

Nu sunt TVR1, da merge titlul.

Primul lucru şi cel mai important, am deszăpezit a doua oară maşina şi data asta nu am pornit doar motorul ci am ieşit din parcare şi fost la o plimbare. Pe la bancă, pe la benzinărie, pe la cadoaie, ştiţi şi voi drumurile din perioada asta.

Am gume de vară, mâine urmând achiziţia celor de iarnă şi a lanţurilor. În aceste condiţii am plecat la drum şi m-am împotmolit de două ori. Când am ieşit din parcare, şi când am intrat la loc. În rest s-a circulat ok, deşi aveam un pic de ciudă de când am plecat că abia ce lopăţisem, iar, şi începuse să ningă.

Fulgii mari arată de vis… chiar şi din maşină. Iarnă frumoasă anul ăsta, chiar frumoasă şi iarna peste oraşul şi cartierul meu chiar arată bine. În cartier cel mai bine arată grădinile care au o plăpumioară de peste 1 metru de zăpadă, în mare parte neatinsă iar în oraş luminiţele, în special cele de la primărie a căror undă albastră face casă bună cu albul nămeţilor.

Mi-am făcut ceva actualizări la wordpress, la pluginuri şi la windows-ul de pe desktop (frate-miu mă atenţionează foarte precis când este cazul de o actualizare, cam fix când mă uit eu pe ecranul lui şi văd) şi am actualizat lista mea de bookmarkuri.

M-am reapucat de citit benzile desenate ale lui Garfield, m-am reapucat de vizionat, în mod aleatoriu, câteva episoade mai vechi din Top Gear şi de purtat o pereche mai veche de blugi (care recent nu prea imi mai venea datorită “surplusurilor”)

Şi m-am gândit să împărtăşesc cu voi două din fazele recente care m-au făcut să zâmbesc:

P.S. Dacă tot am conectat telefonu’ cred că-mi actualizez muzicile din el, a ajuns un mic cimitir acolo.

Iarna în cartierul meu

Este de vis pentru oricine sub 10-11 ani, zăpadă din belşug, puţini golani care să te “boteze” şi trafic mai deloc. Pentru cei de peste vârsta asta e un pic antipatică.

Cei de 13-14 ani nu-şi mai pot vrăji gagica aşa uşor că întârzie unde ajung şi calcă pe bec de la prima ocazie.

Cei de 18-19 ani sunt neinteresaţi de eveniment, accesul la bar fiind încă destul de bun iar pentru cei care nu frecventează aceast minunat adăpost al celor însetaţi se mulţumesc cu:
“Bă, ai văzut că afară ninge!”
“Nu, dă şi mie link…”

Cei de peste vârsta asta îşi fac probabil cei mai mulţi draci datorită condiiţiilor din trafic. Nu e problema că ninge, problema e că ninge şi lumea se adaptează destul de greu la condiţiile astea. Problema lor se manifestă pe trei planuri:

1) Autorităţile locale, care, după cum spuneam, sunt total nepregătite atât din punct de vedere al echipamentelor insuficiente pentru cât de mare e oraşul cât şi din punct de vedere al pregătirii operatorilor acestor utilaje; exemplul cel mai concludent fiind defilarea de pe o arteră importantă unde trei lame ce mutau zăpada erau urmate de un o singură maşină care arunca sare. Lamele curăţau 2 benzi sau 3 în funcţie de cât de strânsă era formaţia iar maşina cu sare doar o bandă. Drept urmare se ajungea la zăpadă tasată peste tot şi pe o banda se topea. Apa rezultată se scurgea pe altă bandă unde îngheţa şi era ulterior acoperită de încă un strat zăpadă. Treabă ceas! Alt exemplu, pantă uşoară, un Unimog (vezi poză) pregătit pentru deszăpeziri, nu reuşea să pornească.

Mercedes-Benz-Unimog-U-1250

2) Şoferii, care, nu au cunoştiinţele necesare pentru mers iarna. Nu îşi cunosc maşina, nu cunosc un pic de fizică de bază, nu simt diferenţele de aderenţă, conduc cu ghete sau alte încălţări cu talpa foarte groasă, nu îşi curăţă corespunzător maşina şi mai ales, nu au echipare corespunzătoare (cauciucuri, lanţuri, eventual nisip, lopata)

3) Pietonii, care ies pur şi simplu afară să cumpere o pâine sau orice, îmbrăcaţi insuficient aşa că se grăbesc. Graba cam strică treaba şi se întâmplă să sară în faţa unei maşini fără să se asigure, să alunece pe şosea încercând să treacă printre ele şi alte minuni.

Ce mai, e gravă treaba.

Da măcar ninge aşa frumos 8->
Eu-in-intersectie

Ningeeeeee, drept urmare şi blogul meu e în sezon.

Gata cu articolele, mă duc să mă uit pe geam :D

Modificare ulterioară: Care vine la o bătaie cu zăpadă azi?

Modificare ulterioară 2: Probleme prin trafic, în continuare zăpada in mijlocul lui decembrie este o surpriză pentru mai bine de jumătate din ţară. Nu contează, diseară e distracţie :D

Modificare ulterioară 3: Am redus numărul de fulgi, poate aşa vi se mişcă şi vouă tigăile mai bine.

Modificare ulterioară 4: Mi-am făcut distracţia, am ieşit la zăpadă, nici n-am coborât din scară şi deja aveam bulgărul pe mine, tratament pe care l-am aplicat ulterior şi altora.

Am fost şi într-un părculeţ unde zăpada încă avea himen şi am rezolvat “problema” asta, ne-am trântit în zăpadă, am mâncat zăpadă, ne-am încălţat cu zăpadă şi am folosit-o pe post de fes, mănuşi şi chiar fular. Am avut o tentativă la un om de zăpadă da ne-a trecut.

În schimb, şi aici cred că o să vină beţivu’ cu un clip, am găsit alte modalităţi de a ne simţi înzăpeziţi. Apropo de asta, am primit un telefon din ţară de la A.Faith care vroia să ştie dacă mass-media informează corespunzător. Probleme pentru cei mai creduli: Ninge şi sunt pe alocuri probleme în trafic, dar nu suntem izolaţi de lume, nu ne aduce armata provizii cu elicopteru’ sau alte minuni.

Alte chestiuni, am ieşit şi ne-am comportat ca doi copii în preajma crăciunului, cel puţin doi dintre noi. Restu’ ne-am maturizat. Nu zic că nu e distractiv să foloseşţi geamul lateral pe post de parbriz, dar parcă mai faină e zăpada în contact direct. Şi da, după ce aveam ghetele pline de apă, blugii îngheţaţi pe mine (la propriu, în casă i-am dat jos şi stăteau singuri în picioare dacă-i propteai de ceva am avut grijă să verific corespondenţa înainte de a intra în casă. Vedeţi, sunt matur!

Oricum ar fi, a fost o seară de tradiţie şi veselie.

Modificare ulterioară 5: ÎNCĂ NINGEEEEEEE!

Modificare ulterioară 6: Hai beţiv cu documentaţia oricât e puţină e!

Browsing around

Aşa am dat de spotul ăsta destul de fain la browserul pe care-l folosesc de ceva timp:

Ar trebui văzut, dacă nu pentru produs măcar pentru creativitatea spotului.