E cam devreme din punct de vedere calendaristic, da’ e ok din punct de vedere al meu.

Am fost provocat aseară să scriu despre dar cum îmi era lene, evident, a rămas pe astăzi.

Deci treaba asta, a fost de Crăciun (poetic, nu?). Mai exact când eram în clasa a doua (inocent, nu?) şi la vreo lună după ce am fost operat (dramatic, nu?). Ce a fost aşa special… păi nimic aparte, doar că în ajun, eram tare nerăbdător. Pe atunci dormeam la bucătărie eu, şi frate-miu cu ai mei în dormitor. De ce ţin minte chestia asta?

Pentru că mi-a fost a naibii de utilă, dat fiind faptul că bradul era în sufragerie şi cum ai mei de sărbători nu-s adepţii trezitului devreme, lăsaseră cadourile sub el dinainte de culcare. Bine, eu dormeam (teoretic, nu?) de ceva timp deci urma să le găsesc dimineaţa următoare. Cred că atunci am avut prima oară răbdare serios, pe la 22:00-23:00 s-au retras în dormitor şi au stat la TV până pe la 00:00-00:30. Pe la vreo 00:45 mi-am luat inima în dinţi şi-am ieşit tiptil de la locul meu, să mă duc să văd dacă primisem cumva cadouri de la ai mei, nu de alta da’ ştiam că Moş Crăciun nu există (tragic, nu?).

Am aprins lumina cu atenţie: doar 1 bec din cele 5 ale lustrei, cel care bătea spre balcon, să fiu cât mai greu de depistat (secretos, nu?) şi am început să studiez situaţia. În faţă era un baraj de sucuri şi vreo 2 cutii cu bomboane, urmate de vreo două cutii mari pătrăţoase care sigur nu mă interesau că, după ambalaj, erau pentru ai mei (atent, nu?). După ce am memorat vizual pe unde erau, le-am dat la o parte să descopăr lucrurile suculente: un trenuleţ electric mic, lucrat binişor, simplist şi unu mai mare, lucrat mai din topor pe alocuri dar cu mai multe accesorii (a dreacu de atent, nu?).

Le-am tras deoparte şi le-am desfăcut fără să las urme sau să distrug ceva din ambalaj (bă da atent, nu glumă, nu?) şi m-am pus pe treabă, asamblat, pus baterii, teste, deschis propriile căi ferate. După vreo juma de oră de uitat, schimbat traseu, observat ce şi cum, mi-am adus aminte că de vreo oră eram îngheţat aproape (nesimţit, nu?). Culmea, puneam la loc toate treburile şi mă uitam destul de des spre dormitor, să văd de nu se aprinde o lumină ceva (suspicios, nu?).

Când am terminat toată treaba am stins lumina şi m-am strecurat înapoi în pătură.

Pentru vreo 20-30 minute cât m-am încălzit, după care am ieşit iar să-mi fac de cap (nesătul, nu?).

A doua zi a fost destul de reuşit, da nu la fel e mult farmec.

A fost destul de distractivă treaba asta, drept urmare am să provoc şi eu mai departe nişte personi; norocoşii nominalizaţi sunt următorii:

Andreea, Andrei, Iulian, Claudia, Roxana (citeşte cu atenţie, că n-o să apară de multe ori apelativul ăsta aici)

A şi încă o chestie destul de faină:

Să am mai des câte o serată târzie cu niscaiva amici la care să avem o discuţie ca acum câteva ore.

Despre filme, politică, economie, viitor, etc.

În principal e cazul să recunoaştem că oricât am fi noi de copii, şi oricât am fi noi de dornici să fim percepuţi ca nişte copii, nu prea mai suntem.

De fapt nu mai suntem cam deloc.

Suntem moşi, da suntem mândri de asta.

Băutura

Oarecum.

Abia ce am venit de la o aniversare târzie a unui bun prieten de la care am ieşit un pic ameţit, plimbându-mă printr-o ceaţă simpatică cu beţivu’ şi sunt mulţumit, în adevăratul sens al cuvântului. Au fost beri, a fost vin, a fost cherry şi a fost chiar apă, dar am discutat, ne-am adus aminte de câte ceva, am discutat de câte ceva pe viitorul apropiat sau îndepărtat şi aş concluziona că am petrecut o noapte plăcută old style.

Dincolo de asta nu mai e mult de spus.

Deci în România.

Nu ştiu dacă s-a înţeles da’ e vorba de România, da?

Am întârziat cam mult acest articol şi zic eu că pe bună dreptate, am vrut să-mi o părere din cât mai multe reacţii la acest episod.

Pentru început însă am să-mi fac prezentată părerea şi anume că cei de la Top Gear au revenit (în sfârşit [de fapt la timp dar pentru mine şi 2 zile fără ceva de la ei e mult]) cu un nou sezon ce poate fi numerotat în mai multe variante:

- 14 pentru că înaintea sa au fost 13 sezoane realizate din 2002 într-o formulă revitalizată.
- 13 pentru că abia din sezonul 2 s-a ajuns la aceşti trei prezentatori.
- 1 pentru că este primul sezon filmat de ei în format HD.
- 1 pentru că este primul sezon în care promovează cu adevărat ţările în care emisiunea este urmărită.

Acest nou sezon a avut o deschidere de episod fantastică, aproape perfectă după standardele mele, singurele neajunsuri, după mine, fiind lipsa unui rezumat introductiv cu ce se va vedea în acest sezon şi mici obiecţii cam “geeky” la duelul super limuzinelor. Cum obiecţiile nu vă interesează şi cum acel rezumat n-a putut fi realizat deoarece mai sunt multe de filmat şi editat, s-ar părea că nu am ce să le reproşez.

Am în schimb destul de multe de reproşat celor care au urmărit emisiunea şi au pus antipatie penetru echipa TG din motive total stupide. Ce vroiaţi să facă oameni buni?

Să stea toată dimineaţa pe autostradă dus-întors? Să aibă parte de un prânz copios de zilele marinei şi apoi să petreacă seara în faţă la Rex bând lichior de prune gândindu-se ce maşină trăznet mai apare în seara aia?

Au fost sinceri, au prezentat ţara exact cum e, ne-au crticat şi au făcut mişto pe seama noastră unde a fost cazul şi ne-au lăudat atunci când au fost uimiţi; da, au fost uimiţi chiar şi în condiţiile jalnice oferite, să ne imaginăm ce fel ar fi reacţionat dacă standardele aplicate ar fi fost unele de nivel măcar decent? Sau şi mai bine, hai să nu ne mai imaginăm şi hai să le ridicăm în aşa măsură încât data viitoare când vin aici să se chinuie să se filmeze şi cu gura închisă.

Altă chestiune imensă, vezi dracă dom’le ne-au făcut ţara lu’ Borat. Eu unu nu ştiu cine e Borat ăsta dar lumea are impresia că ei ne cred pe toţi ţigani, vai dragă, da cum, noi românii, aceşti descendenţi direcţi ai zeilor să fim asociaţi cu o subrasă?

Ce rahat total mă, România nu are 2.46% din populaţie realizată din ţigani ci undeva la vreo 60%. Aha, aşa e deşi nu place nimănui să recunoască, la noi sunt din ce în ce mai rare ocaziile de civilizaţie în trafic, conversaţiile civilizate într-o piaţă, ocaziile când o vânzătoare te tratează ca pe un posibil client şi nu ca pe unu’ de ai venit s-o enervezi sau s-o plictiseşti că oricum eşti un sărac şi nu-i cumperi nimic. Pe scurt, ne “ţigănim” prea mult, dar avem grijă să arătăm cu degetu pe cei ce fac parte din acel 2.46%.

Apropo, blogosfera românească din ce am citit zilele astea, fie nu acordă prea multă atenţie, fie consideră că a fost ok dar că ministerul turismului a plătit în draci să fie aşa şi că Dacia au plătit şi mai mult să fie atât de arătat Sandero.

Serios? O emisiune care a criticat maşini de milioane de euro (în loc să le facă reclamă ca chiorii pentru bani) şi-au pus renumele la mijloc pentru a promova un model pe costuri reduse, al unui producător mamă pe care nu prea îl agreează. Desigur, are sens perfect. Tot la fel de mult sens are cum că pentru bani au acceptat să ridice un pic imaginea României după ce şi-au suflat mucii în supa Spaniei sau Americii.

E posibil ca în final să fi descoperit ceva pentru care să merite să vin la facultate în anu’ trei.

Seminarul de negociere, unde nu ne ascultă “doamna” ci unde negociem şi dumneaei moderează. Ce şi cum negociem rămâne de văzut dar primele impresii la cald sunt foarte bune. Deja se vede cum lucrează lumea în echipă, sau nu şi tot aşa. în plus îmi place costumaţia etichetată “business”

În altă ordine de idei, aţi auzit de pachetul WinLive?

Dintr-o plictiseală l-am tras şi eu recent prin Windows Update şi mi-am instalat ce conţine:

Movie Maker – ştiţi voi, prima oară pe XP, apoi pe Vista stricat şi pe 7 cam absent.

Writer – cu el scriu articole pe blog, ăsta fiind primul publicat d-acolo. (am mai scris unu în trecut de test dar e irelevant)

Gallery – progrămel destul de reuşit, image/video viewer, organiser, coffe maker, şamd, cu optiuni slideshow, publicare pe Flickr, Youtube şi altele prin pluginuri (Facebook, Drupal, Picasa, Pixelpipe, etc)

Messenger – sătul fiind de sindromul “bug of the week” al Yahoo! Messenger l-am testat un pic şi mai mai că m-aş muta, doar că mi-e cam lene să refac lista.

Mail – N-am folosit niciodata un asemenea program, dar l-am incercat un pic, e destul de interesant, mi-am redirectionat mailurile de pe adresa gmail aici şi e interesant de verificat, destul de rapid deasemenea.

Office Live Addon – Addonu ăsta de fapt pot fi mai multe, dar m-a interesat ataşarea unui cont pe Live Workspace celui de mail de la ei (xxxxx@live.com) prin care îmi pot stoca online până la 5 Gb de documente.

Adăugăm la asta faptu’ că-mi place foarte tare Windows 7 (Office 2007 captivându-mă de mult, mare fan al interfeţelor ribbon ce au ajuns şi prin alte aplicaţii Win) ajung să spun că sunt mulţumit de produsele Microsoft.

Foarte mulţumit.

Dacă mă rezolv cu yahoo să fac mai uşoară trecerea om sunt.

Chestii uimitoar de amuzante destinate să destind atmosfera asta de tensiune politică ce va mişuna pe aici:

P.S. Ştie careva unde găsesc şi eu piesele alea?

P.P.S. Vizualizat prima oară via Ceferistu‘.