Am auzit eu o chestiune cum că anul ăsta de-i zice 2009 a adus un post al naibii de lung la începutul verii şi abia de acu începe perioada de nunţi.
Perioada de nunţi este una foarte comică pentru mine, în principal datorită faptului că vânez o blestemată de mireasă s-o fur, dar şi datorită faptului că la români nunta e un prilej pentru a demonstra cât de corcitură putem fi uneori în gusturi.
Din ce ştiu românii sunt singura naţiune care atunci când vine vorba de nuntă se îmbracă în stilul britanicilor, conduce o maşină nemţească sau americană (închiriată sau împrumutată), mănâncă în stilul italienilor, bea în stil rusesc (sau lipovenesc cum mai ştiu eu pe unii) şi dansează în stil grecesc. Şi de ce face toate astea? Pentru că asta cere tradiţia:
- să defileze prin mijlocul oraşului la oră de vârf cu 5 km/h cu claxoane şi avarii ca să-i vadă lumea proaspăt însurăţei (chiar dacă pe lume n-o doare nici “nu departe de coadă” de ce nuntă îţi faci tu atât timp cât nu eşti Columbeanu sau Ţiriac)
- să se îmbrace cât mai bine şi frumos pentru a intra în biserică, asta deşi nu ştie să zică acolo Crezu’
- să facă rost de o maşină şmecheră să aibă ce zice babele de pe şanţ “iote pi fişior-su lu’ y care stă lângă mine ce maşână are”, chiar dacă a doua zi revine la mersul cu autobuzul.
- să participe la o ceremonie la care în jurul miresei se adună 40 babe toate să îi pună o coroniţă şi floare în piept (altceva nu se mai face, doar a fost mireasa la coafor ce pana ei?)
- să stea la o masă unde să mănânce până-i sar ochii din cap, după care să ia ceva şi acasă “la copii” şi eventual să fure câteva tacâmuri (poate mai merge la vreo 2-3 nunţi la fel şi face set)
- să bea la masa aia până când cantitatea de sânge din alcool să fie sub 0.80 mg/l să-şi facă un pic de curaj să iasă la dans
- acu că s-a rezolvat curajul, mai trebuie ceva, trebuie pus în aplicare, dăi nene la dans… şi cu partenera, şi cu partenera prietenului tău, şi cu partenera prietenului prietenului tău, şi cu mireasa, şi cu soacra şi tot aşa până ajunge să danseze singur la vreo 5 minute zicându-le lăutarilor “mai băgaţi băi muzicanţilor una de-a lu Dolănescu cu Copilul Minune feat Fărcaş “extended” să ne simtem bine”
- undeva pe la final, sare mirele pe scenă, terminad de oboseala că l-au fugărit toate babele şi muierile care nu “l-au prins” să zică: “Oameni buni, asta a fost, acu banu’ jos!”. Aici intervine ultima clipă a balcanicului perfect, românul, aici el cheltuie ca un şeic arab.
După toată târăşenia pleacă acasă desculţ şi vesel numai cât să se trezească a doua zi mahmur şi mâncând rece bunătăţile aduse acasă cu sau fără voia organizatorului.
Da nene, da aşa e tradiţia! Tradiţia are scăpări… da aşa de mulţi idioţi o exagerează de la o nuntă la alta că nu-ţi vine să crezi. “Băi Gigele dacă n-ai tortu’ cu o palmă mai înalt ca ultima nuntă, n-ai făcut nimic”
Scriu treaba asta pentru că zilele trecute am fost pe la ţară şi tot plimbându-mă pe acolo treceam des pe la o mătuşă, ofiţer al stării civile şi vedeam zilnic 2-3 alaiuri de oameni în jurul unui cuplu care dădeau mare dreptate vorbelor ceferistului; îşi puseseră laţu’ de gât. Nici pentru o poză oficială nu mai reuşeau să scoată un zâmbet.
“Ce zi frumoasă”
Bijuteria pentru mine a fost totuşi asta:
Proaspăt căsătoriţi
Din nefericire n-am avut ocazia să fac o poză din timp, toată lumea fiind pe acolo… maşina cu care mergeau mirii avea numerele de înmatriculare date jos şi puse în schimb 2 plăcuţe d-astea “pom de crăciun” pe care scria “Proaspăt căsătoriţi”.
Dacă stau bine şi mă gândesc numai beculeţele alea aveau o tendinţa de veselie… nu era nicăieri de văzut acolo unu mai vesel… nici printre copii. Hai, pe mire îl înţeleg… da ceilalţi?
