Gesturile sunt fapte cu anumite semnificaţii.
“Gesturile” sunt fapte nesimţite cu anumite semnificaţii.

Adevăru’ e că azi m-am trezit cam bine dispus şi am organizat anumite chestiuni legate de facultate, mi-am aranjat garderoba (adică ambele perechi de pantaloni 3 sferturi şi cele 4-5 t ricouri) pentru căldurile astea. Am făcut ceva meditaţii cu un frate pentru care lenea nu e o scuză ci un mod de viaţă şi m-am dus la facultate cu un zâmbet pe faţă.

Chiar m-am dus pe jos, deci aveam chef de acţiune. Ei bine nu doar că n-a vrut să vină, ci s-a mai lăsat şi cu un “gest”. Nu-i nimic, s-au întâmplat deja multe şi au să se mai întâmple probabil şi mai multe.

Data viitoare vedem confruntarea şi scandalul. Asta îţi doresc eu ţie… dulce studenţie!

Ar trebui să menţionez că titlul acestui articol este un pic dat de o discuţie ce a avut loc la o masă rotundă cu patru din cei mai vechi prieteni ai mei pe toate temele posibile.
Discuţia a depăşit lejer disracţiile ce pot rezulta dintr-o beţie, un fum de ţigară (oricare ar fi ea) şi amintiri din copilărie. Cum vă spuneam într-un articol mai vechi un pic, nu mai suntem copii care să visăm la femei, maşini şi vicii (nu neapărat în ordinea sau categorisirea de mai sus) ci suntem adulţi în toată firea, uşor maturizaţi de idei precum în această melodie:

Nu fiţi îngrijoraţi, pe undeva prin noi încă arde sufletul acelui copil care chiar crede că are dreptate să se limiteze la joacă şi să uite ocazional de învăţare. Pe de altă parte, avem pe cei care chiar suntem, de la vârste ce joacă la limita frăgezirii trecuţi prin multe, oameni experimentaţi, chiar adulţi (după cum ar spune unii) care nu se limitează la a consuma o bere sau o orice formă de alcool ci trec dincolo de acesta, şi în prezenţa sa pot lumea la cale. Da, ideea mea este genială (spun astă cu un pic de lipsă de modestie), da, ajutorul de care aş avea parte este unul de elită, şi da se putea materializa în oameni mai bine pregătiţi, dar niciodată nu putea lovi minţi mai luminate şi deschise. Îmi place să cred că aceste cantităţi de alcool (moderate) nu vor scoate din noi bestii ci doar ne vor elibera de acele inhibiţii minore care ne zic: “Taci, nu te face de râs” sunt doar nişte dobitocenii care doar limitează ideile bune.

Plan de afaceri

Nu că ar merita dărâmate ideile voastre, dar lumea s-a pus la cale de nişte oameni dependenţi de varii substanţe, fie ele ilegale sau nu. Noi n-am pus chiar lumea la cale dar am dezbătut un pic situaţia actuală şi apoi am tras linie şi am zis unde creşte, unde scade, unde sunt puncte critice, unde e atrasă atenţia fără motiv şi unde s-ar putea profita de oportunităţi.

Dragi beţi…prieteni, la următoarea găseală va trebui să semnăm un pact în sânge (sau vin roş’) prin care să ne dedicăm unei uniuni cât de durabile posibil, indiferent de succesul, insuccesul, fericirile, durerile, problemele sau orice altceva ne-ar ieşi în cale în ceea ce priveşte protejarea noastră, a viitorului nostru, a copiilor, nepoţilor, etc… a viitorului.

Facem un capăt de treabă?

A da, azi (adică ieri) am băut prima mea ceaşcă de cafea (chit că decofeinizată) şi mi-a fost ziua de nume. Lucruri minore comparativ cu lucrurile aruncate şi dezbătute într-o discuţie fantastică între vechi prieteni “la o bere”.

Ştiţi ce? Inhibiţiile astea sunt o prostie, dacă e să te faci de râs, eventual se va întâmpla, cu cât mai târziu cu atât mai rău, sau te vor convinge să crezi că orice ai face e ceva inutil. Îmi place să cred că în majoritatea cazurilor, nu e cazul, hai să le demonstrăm că am dreptate

Din plictiseală, mi-am făcut şi eu o bestie mică… Nu seamănă cu vechiul lup care umbla pe aici, zis Gremlin, da merge.

Dacă aveţi câteva secunde aruncaţi cu clicku’ şi puneţi pe acolo un nume şi luaţi o bătaie. Vă rog!

Mulţumesc celor care au dat clicku’ şi regret că n-aţi vrut să luaţi şi bătaia

Aparent se numeşte ceea ce sunt. Nu simt credinţa… am nevoie de demonstraţii.
Poate am avut parte de prea multe decepţii, poate am fost prea mare fan al metodei reducerii la absurd, dar am ajuns să cred că nu cred.
Ştiu că este un subiect un pic similar cutiei Pandorei aşa că am să mă abţin un pic de la a-mi prezenta părerile şi pun altă întrebare:

Dacă întradevăr creştinismul este calea către tot, cine mă poate face să cred iar în El?

Este foarte interesant, mai ales daca scoatem partea cu sărbătoarea din ecuaţie. Am ajuns la prima locaţie:

Vaaaai ce bine… hai să-mi asamblaţi şi mie o canapea. Ce bineeee… abia aşteptam o ocazie dinasta aşa de muncă. Trebuie adăugat că respectiva canapea fusese depozitată tare interesant şi prinsese o inundaţie la viaţa ei. Concluzia acestor evenimente este în faptul că am “fabricat” cam 10% din ea. (Şi cică nu-i bine să fii inginer şi gadget freak. Avea “uncheşu’” toate sculele necesare, foarte manly atelieru’ şi toată construcţia.

Ei, acu dacă tot am stat 3 ore cu aia, hai să ne relaxăm un pic aranjând maşina… hop s-a dus o zi dacă adăugăm drumul. Foarte relaxante sărbătorile astea. Nu-i nimic, apoi am intins perdele şi chestii d-astea administrative gen alimentarea cu tone de mâncare înainte de a ne trânti la somn.

Zi nouă, iar ne punem pe drum pe la prânz. Al nostru minunat judeţ avea foarte multe porţiuni proaste de drum, acum s-au redus semnificativ însă au rămas fix porţiunile infecte. Traseul pe care am făcut raliu era mirific în toate cele mai puţin starea asfaltului. Da ce contează? E sărbătoare dom’le, am ajuns pe la celelalte rude pe un val de manele să fiu invitat cu mare fast să fac o pană.

Zău de nu a fost chiar fain. Am învăţat două chestii noi totuşi… în anumite zone rurale nu se spune “hai să mergem la un suc”, “hai în oraş” sau “hai să ne facem de cap”. Nu nu, aici e mai fain:

Văru’: Hai la o plimbare!
Eu: Unde?
Văru’: Pân’ la biserică!
Eu: Nu merg mă, vrei să ard?
Văru’: Hai mă că mergem aici la un suc cu fetele…

Ziceti voi… cum sa nu fii credincios de sarbatori?

Am reuşit încă una: să aflu ce miros infect are cauciucul ars pe lemn. Ars prin frecare. Cumva, pe şosea miroase mai bine