A început la mine de lunea trecută, dar cineva nu ştia asta. Cineva urma să afle fix joi, în faţa facultăţii, joi atunci când lua şi ea vacanţă.

Joi trezit la 5:30, cu planuri mari de un somn imens cam tot drumul în vagoanele de accelerat (garnitura clasică) mă prezentam afară din plapumă şi în geaca mea groasă (un echivalent portabil al plapumei) să mă duc spre gară. Ajung pe peron pe la fără 10 şi cineva din faţa mea întreabă un impegat:

“Da Iaşi-ul nu l-au tras?”
“Ba da, e acolo”>>şi arăta spre o garnitură de săgeată.

În mine s-a dărâmat un vis, nu prea ai cum să dormi în alea fără să deranjezi pe cineva. Din fericire m-am întâlnit cu două profesoare din anul I şi timpul a trecut relativ rapid. O dată ajuns în Iaşi m-am făcut plimbăreţ cu ele să omor un pic de timp până ieşea cineva de la ore. Apoi mi-am luat drumul şi am îngheţat vreo 30 min în faţa facultăţii cu un paragraf în gând:

“Intr-o seara de mai
Plina de praf si banala
Asteptam cu-o tigara sa te iau de la scoala”

Mi-am dat seama că e posibil să fie o mică nesincronizare în programele noastre şi am sunat pe cineva. Cineva era adormită şi îşi reprogramase orele, iar când a auzit unde sunt a sărit ca arsă din pat şi a început să robotească de colo colo. Am întrerupt-o plănuind o găseală să ne luăm de mâncare (mie şi celor 7 stomacuri ale mele în ce hal eram). Ce a urmat de aici a fost poveste. Undeva spre seară m-a răpus somnul şi am aţipit cam vreo oră două. Timp în care ea a fost plecată un pic să accepte livrarea cadoului meu.

Nissan Silvia

Pentru cei care nu sunt la fel de maniaci ca mine, sau cei care nu au pasiune pentru respectivele genuri de maşini. Este vorba de un Nissan Silvia. Hmm, unde am mai văzut maşina asta? Păi… s-a uitat cineva recent la header-ul blogului meu?

Yep, moşu’ a venit la mine sub forma unei pisicuţe mici cu aluniţă pe nas şi în tolba lui aveam un cadou dorit de zeci de ori copil fiind (deci şi azi îl vreau): o maşină cu radiocomandă scară mărişoară (1:10 cred) sub formă de Nissan Silvia.

De menţionat că sunt super fascinat de maşinuţă dar la iaşi nu m-am jucat cu ea mai mult de juma de oră. Să spunem că am fost preocupat cu cineva.

Cu protejarea planetei?

Ştiu că încă există Greenpeace, că se proiectează maşini ecologice, că se promovează legislaţie îngrijorată în acest sens, dar unde sunt cu adevărat lucrurile marcante?

Sunt de părere că un mesaj nu te loveşte cu adevărat decât atunci când eşti copil, mai târziu fiind nevoie de multe scamatorii pentru asta. Vezi aici un exemplu.

Când eram plozi, aveam Captain Planet şi Toxic Crusaders, benzi desenate, desene animate şi jocuri pentru terminator/sega/nintendo fantastice)… acum avem nu doar jocuri care promovează explozii, poluare şi alte minuni distructive ci se şi şi vinde pe principiul cu cât mai multă claritate sau mai multe cadre pe secundă când explodează nu ştiu ce motor cu atât mai mare calitatea şi succesul.

Captain planet

Trist, m-a apucat azi că în loc să mă bucur şi eu butonând canale pe proaspătul instalat serviciu digital de la UPC, am dat pe ProCinema de un episod din Captain Planet şi mi-am adus aminte de două sloganuri care mi-au făcut plăcere să le zic atunci când eram mic şi m-au făcut azi să ma plimb un pic cu o hârtie sau vreun ambalaj în buzunar până oi găsi un coş…

Tine cineva minte “Don’t be a part of the polution, be a part of the solution!” sau “Don’t be a punk, recycle junk!”

Cam greu să auzi azi pe afară “earth, fire, wind, water and heart”… mai multe şanse să auzi “fire in the hole…”

Adus de… banca la care sunt client.

Sunt plictisit, sătul de nervi mulţi şi mici şi un pic speriat cum aseară am avut un vis groaznic, în full HD.

Intru ca tot omul pe mess şi văd ceva mailuri, hmm poate citesc iar de proştii de la recentul Caritas american din newsletter-ul de la Wall-Street.ro. Sau poate mă amuz cu vreun spam idiot legat de o îmbogăţire în câteva minute. Hai să le citim.

3 la număr:

1. Newsletter-ul amintit

2. Promoţie eMAG ceva cu monitoare şi coampe.

şi cel care m-a făcut să zâmbesc

3. Mail de la ING Bank, intitulat: Spam doar dacă eşti putred de bogat, ce arăta cam aşa:

Spam simpatic

Pentru ceva mai multă claritate daţi un click pe poză.

Accident pe Basarabiei BAIE DE SÂNGE ÎN RENAULT

Articol preluat de pe Viaţa Liberă.

SMURD a intervenit marţi noaptea la unul dintre cele mai grave accidente rutiere petrecute în Galaţi, în ultima vreme. Un bărbat a decedat, iar tânăra care îl însoţea agonizează, în comă, la Terapie Intensivă.
În jurul orei 1.00, cei doi, aflaţi la bordul unui autoturism Renault Clio, circulau pe strada Basarbiei. Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ajuns în intersecţia cu strada Domnească, automobilul Renault a acroşat un Volkswagen Passat. În urma impactului, maşina în care se aflau cei doi tineri, Manuel G. în vârstă de 28 de ani, şi Florentina G., de 23 de ani, a fost proiectată într-un stâlp.
“Primii au ajuns paramedicii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi echipajul de la Descarcerare. Renault-ul avea uşile blocate şi nu se putea ajunge la victime. M-am strecurat prin cadrul lunetei sparte şi aşa am constatat că bărbatul de la volan era în stop cardiorespirator. Colegii de la Descarcerare au tăiat stâlpii, iar eu am încercat între timp să-l resuscitez atât cât se putea. După 40 de minute, s-a reuşit scoaterea lor dintre resturile maşinii. Tânăra era în comă profundă şi a fost trimisă în mare viteză la Unitatea de Primiri Urgenţe. Bărbatul începuse să aibă puls slab în urma medicamentelor administrate, aşa că am început să-i facem manevre energice de resuscitare. Am continuat timp de aproape trei sferturi de oră însă, din păcate, inutil, căci, în final a decedat. Ne-am oprit în jurul orei 4.00.
Culmea este că Passat-ul acroşat a fost puţin avariat la o bară, iar şoferul acesteia, Ştefan V., de 20 de ani, s-a ales doar cu o sperietură zdravănă văzând ce au păţit cei doi tineri din Renault.
Potrivit poliţiştilor rutierişti, nici una dintre victimele accidentului nu purta centura de siguranţă.

După ceva căutări dau in final de ceva relatări pe marginea accidentului dintr-o sursă, să spunem, plauzibilă.

Pe dracu… Am următoarele variante, poliţiştii care au făcut constatarea sunt retardaţi, ziaristul scrie din zvonuri sau caută senzaţional.

Am văzut maşina, Clio-ul este lovit în dreapta şi a fost aruncat într-un stâlp. Cât de tembel tre să fii să consideri că maşina aia a acroşat pe cealaltă? Asta aşa ca idee a ce precizie să ai legat de un eveniment care se află la 2 intersecţii de sediul redacţiei.

Condoleanţe

Eu am auzit alte lucruri, lucruri care îmi confirmă bănuielile. Nu au importanţă foarte mare, mai trist este că s-a stins un suflet şi că altul zace în chinuri dar ei se preocupă să scrie despre băi de sânge şi alte minuni.

Ştiu unde au avut loc ceremoniile, dar nu vreau să am prezenţă, e a doua ocazie de gen. Până acum am pierdut două persoane care nu mi-au fost foarte apropiate în decursul vieţii dar care m-au influenţat şi care mi-au influenţat dezvoltarea ca om. Din nefericire el a fost lovit de o societate de căcat cu exprimări diştepte să vindem ziaru’ la colţuri că nu ştie lumea oricum ce s-a întâmplat, măcar prezentăm o variantă.

Condoleanţe mamei în mod special şi apoi restul familiei, fie ei şi membri mai noi.

Modificare ulterioară: Altă idioţenie, baie de sânge bla bla bla…. unde dracu o fi fost baia aia de sânge că am văzut maşina de aproape şi nu e mai nimic vizibil… ce tehnologie pe tapiseriile renault ma.

Altă modificare ulterioară: Întrucât mulţi încă accesează acest articol m-am gândit să fac ceva completări. Nu am nici o sursă oficială însă din ce am auzit şi din ce explicaţie pare să aibă logică după cum arăta maşina după, situaţia a fost cam aşa:

În jurul orei 1 Manuel venea pe strada Basarabiei (6 Martie) îndreptându-se spre intersecţia cu strada Domnească. Intersecţia în cauză este semaforizată însă la ore târzii se transformă în semnale intermitente portocalii şi în mod normal s-ar urma semnele de circulaţie corespunzătoare. În această situaţie Manuel trebuia să oprească la Stop însă n-a făcut-o, a încetinit si avansat în intersecţie. Pe Domnească în cam acelaşi timp se apropia un Passat cu viteză cam mare. Sincronizarea neprielnică a făcut ca Renault-ul Clio al lui Manu să îi iasă practic în faţă. Passat-ul a lovit Clio-ul pe partea dreaptă cu suficientă forţă să-l proiecteze într-un stâlp, care a lovit maşina fix pe partea şoferului. Conform legii, Manuel este vinovat, iar faptul că nu purtau centură a fost un lucru grav dar nu cred că le salva viaţa, având în vedere natura impactului şi urmările. Iarăşi am o umbră de îndoială în privinţa însoţitoarei, unii spun că era nevasta lui alţii o prietenă de-a acesteia…

Cam asta este ce ştiu şi cam atât ar fi de spus. Vina lui sau nu, este o pierdere pentru cei care-l ştiu…

Uite aşa cum mă plimbam eu pe net am dat de un nou concurs, aparent unul serios data asta după cum spune Buddha.

Tabloul “Corneliu Baba, Portretul unui contabil (profesorul Busuioc)” poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.

Ideea concursului vine cam aşa, alegi un tablou din cele 5 propuse şi îi dai viaţă cum crezi tu. Alegerea mea ar fi următoarea:

Corneliu Baba, Portretul unui contabil (profesorul Busuioc)

De ce?

În nici un caz nu am nevoie să povestesc de neplăcerile avute cu contabilitatea; pur şi simplu lucrarea asta îmi aduce aminte de bunicul meu în urmă cu ceva ani (vreo 8 să fie) când îmi petreceam vacanţele la ţară. Erau vremurile când nu exista laptopu’, mobilu’ şi cablu la tv. Mă fugăream şi inventam tot felul de jocuri cu vreo 2 vecini şi le aplicam de dimineaţă de pe la 10 până la bezna completă (mai niciodată nu era lumină din vreun colţ pe acolo să continuăm şi după). Şi toate mergeau bine şi frumos pentru vreo două zile după care mă plictiseam crunt. Ocazional mai veneau verii mei şi ieşea groaznic de obositor, că nu mai făceam faţă cu încă 2 nebuni ca mine.

Ei bine, plictiseala plictiseală dar nu se compara niciodată cu ocaziile când veneau ei, aveam o zi plină, iar a doua zi a început să plouă. Băi nene, nu ştiu ce noroc aveam că în perioada în care am ceva interesant de făcut pe afară începea să plouă, da aşa urât… mocăneşte cum se spune. Ploua mărunt, inutil şi vreo 3 zile la rând cu pauze ocazionale de 5 minute, de obicei când erai la masă sau la budă (ambele situaţii în care nu te poţi ridica fără să faci… mizerie).

Situaţia fiind prezentă ajungem la punctul în care facem tot ce putem prin casă şi casa ne era de mare ajutor datorită arhitecturii permitea să fugim prin camere dintr-un capăt în altul ca în desene, şi, ca în desene, luam cu noi câte un obiect din fiecare cameră până ne umpleam braţele (nu mă întrebaţi în ce desen că îl inventez şi oricum nu mă puteţi contrazice). Specific nebunilor hiperactivi trecea repede şi sportul ăsta (sau când eram nevoiţi să facem ordine) aşa că am trecut la ceva cam idiotic, ne băteam cu perne, ne trânteam de colo colo, săream pe pat, toate lucrurile consumatoare de energie pe care vi le puteţi imagina. Şi atunci de obicei frate-miu şi cu o verişoară mai mică erau cam păziţi că ăştia erau mici (la vreo 5-6 ani) şi eram conştienţi că ne toarnă instant dacă îi atingem.

În toată hărmălaia, am spart un pahar, am vărsat ulei din candelă, am rupt un mileu şi l-am aruncat în spatele casei şi tot aşa. Băi nene şi aruncă frate-miu o perniţă de loveşte lustra şi mişcarea sursei de lumină a fost imediat observată. Ne aşteptam ca de obicei să vină mătuşa să ne trimită la dracu de copchii neastâmpăraţi, să ne ardă câte-o palmă şi să revină la normal cu scandalul. Data asta însă, a intrat bunicul.

Bunicul este un om care merită tot respectul posibil; un bărbat realizat din toate punctele de vedere; genul de om care ar merita un portret ca cel ilustrat mai sus pentru cum şi-a întemeiat o familie şi cum a protejat-o. Totodată este un om strict, dar nu este un lucru evident. Dacă nu îngroşi gluma nu vei avea niciodată probleme cu el, chiar vei auzi ceva anecdote care poate sunt mai vechi decât tine dar tot vei crăpa de râs. Ei bine, data asta noi am îngroşat gluma în aşa hal că deja porcu se liniştise că n-o să mai fie tăiat. Şi intră în cameră bunicu’ cu o privire fixă, vizibil iritat şi întreabă cine a lovit lustra. Noi fiind deja ciocolatii în chiloţei i-am spus că frate-miu; ce am omis însă este că frate-miu se strecurase pe patul din spatele lui şi deja se făcea că doarme dus. Bunicu se întoarce brusc spre el, îl vede dormind şi rânjeşte înapoi la noi:

“Ce daţi mă vina pe ăl mic, văd că doarme…”

“Se face… el a aruncat perna” <în mintea mea vocea spunea: “Eşti mişeeeeel, mare mişel”

Atâta amuzament a stârnit toată faza că frate-miu nu s-a mai putut abţine să râdă şi a recunoscut. În momentul ăla a avut loc ceva spectaculos, bunicu’ a prins lustra şi a oprit-o în poziţia ei normală, apoi cu privirea foarte similară cu cea a profesorului pictat mai sus ne-a spus s-o întindem afară până nu stricăm ceva.

Abia atunci ne-am dat seama că afară ieşise un soare timid ca zâmbetul lui după boacănele noastre.