Vreau să ningă, nu-mi convine că plouă acu’ într-o veselie.

Vroiam să scriu ceva inteligent şi matur cu ceva comentarii pe marginea clipului găsit la Victor Kapra:

dar apoi mi-am adus aminte cine sunt :eek: şi am început să mă uit la alte desene de-ale copilăriei.

The Mask, varianta desene animate, asta pentru că filmul e ok, dar nu fantastic (continuarea lui e jenibilă) iar benzile desenate nu le-am văzut niciodată.

Replica serii:

Guards: “Fire at will!”

The Mask: “I’m not sure Will’s gonna be too happy about that” <gulp>

Sunt disponibile în mare parte pe youtube, DVD cu cele trei sezoane din ce ştiu n-a apărut iar torrentele sunt antice şi dedemult şi neuitilizabile. Cum nu pot să mă hotărăsc care ar fi cel mai bun episod de prezentat am ales să pun unul de sezon:

Căutaţi pe acolo în continuare… merită!

Modificare ulterioară: clipurile au fost scoase de utilizatori.

Să fim gentălmeni şi să-i zicem aşa la vinişoru de l-am stricat în urmă cu puţine minuţele împreună cu unu zis Ceferistu’ la volan. Nu vă gândiţi la prostii da? Sunt unu dinăla responsabil în spatele covrigului. Era frig afară aşa că am mers cu maşina la cel mai apropiat non-stop cu băuturi alcoolice, apoi am fost să vedem unde e Poliţia Comunitară pe Traian (254), apoi am parcat şi stând la căldurică am stricat vinu’ şi ceva discuţii.

De menţionat este că am plecat doi morocănoşi, de îl făceam pe Walter Matthau să se ruşineze la ce talent avem în a strâmba feţe, şi ne-am întors doi copii ce abia se întorceau de la joacă: zâbind, amintindu-ne prostii care fără alte prostii nu se aduc aminte şi un pic obosiţi. Pentru prima oară în mult timp, am observat iar un cer frumos, senin şi plin de nişte stele fermecătoare… aerul răcoros era parcă exact ce era necesar pentru un dezmăţ în doi… altfel decât cel între doi beţivi cu sticla aproape la discuţii într-o maşină parcată.

Ăla rămâne pentru alte ocazii, în alte “planuri” şi cu întrebări care “cercetează” dincolo de “Jocuri pe care le-am terminat de drag” şi dincolo de orice, practic, tot.

Bun e vinul

Gata cu siropeala, siropu’ de l-am servit nu purta embleme cu fructe şi nici sigle de expectorante… purta o simplă marcă, de tradiţie, de bun simţ, de distracţie, de…. noi.

Trăiască Murfatlar, singurul dicţionar pentru a-mi vorbi limba uneori.

În rest, beţi o gură de sifon plat!

Ocazie specială pentru mulţi…

Încearcă să intri într-o lume în care muzica vorbeşte, o lume în care nu tace toată lumea spunând nimicuri, o lume în care nimic nu este vechi, nimic nu este nou, totul e o realitate şi nu fantezia pe care o trăim.

O lume în care basmele sunt povestiri de zi cu zi şi povestirile de zi cu zi sunt poveşti de groază, produse ale unor minţi deranjate, antisociale, dar totuşi acceptate în societate.

O lume în care societatea e un cuvânt ce înseamnă mai mult decât prima parte din “S.C.”, o lume în care egalitatea nu e doar între căţei.

Vreau să fiu ce par, să fiu prost, să nu ştiu nimic, să nu realizez nimic, să nu mă supăr când se crizează unu că nu ştiu ce e 3G, să pot fi tot timpul liniştit şi cu mintea împăcată, intr-o lume în care să fiu alfa şi omega fără să încerc.

Te invit să-mi asculţi muzica. Cam atât.

Din ciclul din titlu’ am fost mai devreme la un fotbal, să mă fac din ce în ce mai bun. Data asta n-am reuşit să dau nici un autogol.

Deci a fost bine, cred că am ieşit la egal… nu sunt sigur. N-are importanţă, unii au fugit mai mult alţii mai puţin unii au dat gol, alţii nu. Important e că toţi am fost acolo şi ne-am distrat, iar cei care n-au fost sper că s-au distrat la fel de tare.

Să fim serioşi, cine n-ar vrea să stea în pantaloni scurţi şi tricou în aer curat de munte (mă rog, deal… ) pe o căldură minunată cu temperaturi uneori chiar peste 5 grade.

Trecem peste, a fost o găseală bună, oftică, veselie, cineva forţat la abstinenţă pentru câteva zile, altcineva cu faţa refinisată şi eu cu palma şi genunchii roz. Ne vedem data viitoare dragi elevi, că ne cam facem pufoşi jucând aşa rar.

Dap, conform unei invitaţii deloc plănuite şi neştiute din timp, mi-am făcut drum la Soveja cu maşina. Şi mă urc eu în maşină şi aşteptam deja să se termine drumu. Numai bine ce mă mişcam eu binişor spre destinaţie, primesc telefon de verificare. Cum povestea era bine pusă la punct, stăteam calm.

Ei bine, atunci a avut loc ceva ce m-a făcut să urăsc Săgeata, vorbeam la telefon ce bine e în drum spre Soveja, cu maşina, şi se aude în fundal: “Stimaţi călători, urmează staţia Bârlad!”. În momentul respectiv, aveam mintea plină de cuvinte pe jumătate injurii, pe jumătate decente (că-s băiat gigel da?). Suna totul cam aşa: “Pizmazărecartoficuzarzărebăgamiaşbaniipecard”.

Trecem peste, viaţă pe acolo, două mâţe constant de îngrijit şi pe mine m-a trădat sănătatea (aia mintală desigur, că tot imunitar de bou am) . Asta e, se mai întâmplă, tot a fost excelent acolo. Şi pe drum înapoi, altă maşină: una mai veche, şi aia totuşi mai lăudată de unii. A fost foarte cald în ea, mi-a plăcut… mi-a ţinut pachetul cald şi gata de masă, iar haina când am coborât era ca scoasă din cuptor (mă simţeam ca în Seinfeld). Ceilalţi pasageri erau însă foarte ofuscaţi, nu pot spune că fără motiv, dar iarna e bine să fie cald. Da vara ce te faci? Noi am dat pe rece şi s-a făcut şi mai cald :eek:

Toate bune şi frumoase, eu spun că-i mai bine pe Săgeată decât pe vechile minuni, fie ele şi recondiţionate.

Climă controlată mult mai bine, mai silentioasă, şi mai comodă: aici controversă, scaunele sunt mai puţin comode dar suspensia e mult peste cele anterioare. Aici ocazional simţi un mic şoc, acolo eşti în bărcuţă toată călătoria. Totodată mai e problema eficienţei şi sunt sigur că în eventualitatea unei reveniri a infrastructurii (treptat da sigur), tot alea vechi ies în pierdere.