Un cuplu destul de inaintat ca relatie în pat… ea la un moment dat ajunge în aşa fericire că loveşte lampa care se aprinde. Uite aşa îşi surprinde soţul făcând-o fericită cu un vibrator performant.

- Impotentu’ naibii… atâta timp m-ai minţit?

- Dragă ştii…

- Nici o dragă… cum ai putut? Explică imediat!

- Păi, îţi explic tot ce vrei dacă îmi spui cum de avem doi copii.

M-a apucat pe mine curăţenia şi rearanjarea şi ca de obicei când ridici prafu de pe vechituri dădui de amintiri. Nu încep cu poveştile cu nostalgie deloc, da chiar deloc. Doar n-am găsit foile de concurs de la o olimpiadă de prin 2002, harta târgovişte… sau alte foişoare cu subiect similar.

Gata cu tocilăreala, am găsit un set de reviste autombiliste de prin 1994 până acu vreo doi trei ani.

DAAAAAAAR, esenţial pentru dezvoltarea mea ca bărbat :eek: am găsit primul număr al FHM. Nu râdeaţi uăi, apărea pentru prima oară acolo un reportaj despre Subaru Impreza STI.

Scoatem artileria grea.

Primul şi unicul număr al “SAG Mania”. Valorează fantastic de mult, şi probabil va valora şi mai mult în curând.

Şi nu în ultimul rând, o diploma datată din aceeaşi seara banchetului din clasa a opta. Am fost premiat pentru costumaţie dom’le :”> .

Nea Gogu’ a meşterit el în garaju lui şi iote ce-a scos:

Google Chrome. 

Ştiu că a apărut de ceva timp, da pe mine abia acu m-a lăsat lenea să-l încerc. Şi-mi place. Mult. Şi-l recomand prietenilor. Ok, fie şi ţie…

După ceva timp… am păstrat tradiţia vie, cu un grătar liniştit, cuminte şi perfect normal.

În ciuda unor mici deficienţe de organizare, mulţimea adunată a fost decentă, si cosul de cumparaturi ajungea la ceva distractie.

Am ajuns frumos la locul faptelor, ne-am pus pe pregătirile de rigoare când un personaj prezent a descoperit o lipsa cheie maşină. Noroc că ştia cineva unde era.

“Băăă, care a văzut cheia mea?”

“Am văzut-o eu sigur, e în portbagaj.”

“Aaaa, bun, bun.”

Bun bun, numai că respectiva cheie era în portbagajul închis. Nu-i nimic, un mic impediment. Bine că n-aveam chei fixe să dăm jos bancheta. Cu puţin ajutor extern s-a rezolvat şi beleaua asta.

Revenim… Puţină muzică, puţine plimbări, putin patinaj şi ceva emotii la un şanţ, toate finalizate cu bine slavă domnului.

Apoi a venit momentul serii.

GRĂTARUL!

Ceferistu’ ne fu’ bucătar şi merită depline laude, micii şi cârnaţii nu erau prea speciali însă pieptul de pui era aproape comestibil! Oricum la ce foame aveam nu conta, ciocu era mic şi joc de încheieturi după muştar :eek: .

Plini, ne-am adunat gunoaiele, am mers de am dat ceva telefoane (unele interurbane, altele intercontinentale) şi ne-am pus uşor pe drum spre case. Uşorul ăla s-a ambalat un pic intr-una din maşini, creeând emoţia serii pentru cei din cealaltă şi probabil şocul vieţii pentru cei din cea ambalată. Un noroc fantastic a făcut ca totul să iasă iar fără pagube umane sau materiale (aproape…). Problema era de scos beleazna de maşină din grădina blocului (grădină care fusese deja violată, deci gard n-avea) fără să chice în groapa de canal ce fugise sub roţi. Nu-i nimic, cu ajutorul băieţilor forţoşi de eram de fată n-a fost mare lucru. Doar că la aşezare norocu’ se terminase. Cum nu s-a anunţat eliberarea, am fost premiat cu degetele umflate.

După un mic shakedown, ne-am găsit pe terenul de baschet la o partidă nocturnă. Nea paznicu un pic şocat de apariţia noastră la o oră atât de devreme (2 a.m cred). Şi mai zice guvernu’ că tinerii nu fac sport. Chiar periculos sportu nostru. Am făcut un mic derapaj de mi-am ştanţat un aspect de zgură pe partea dreaptă a posteriurului.

Pentru liniştirea sufletului şi fizicului am făcut o mică plimbare care ne-adus şi pe la o mică plimbare spre vamă (locul ştiut :-”) şi prin orăşel puţin… unde ne-am spus ultimu la revedere, în jur de…4 a.m.

Cum am ajuns cu toţii acasă cu bine trebuie să mulţumim celor care ne-au susţinut: Real, jaru’ şi ceru’ şi bineînţeles fantasticului organizator, care îşi cere scuze pentru întârziere în a anunţa anumite personi.

Eu in culmea fericirii

Care nu a văzut seria e trist.

Unele sunt mai bune, altele mai puţin bune… în cazul ăstuia aş spune că e în prima categorie, partea excepţională fiind (evident!) o interpretare. (OK, şi baba triunghiulară are meritele ei)

Liceenii – Prietenii

Nu cred ca este cineva
Ce nu viseaza si n-ar vrea
Sa fie-n viata sa pe primul loc mereu
Dar lupta nu-i usoara, cand esti singur vei vedea
Doar cand ai prieteni nu-i nimic sa-ti para prea greu

Descoperi lumea pas cu pas
Dar cate taine au ramas
Te simti pierdut ca intr-un infinit muzeu
O vorba se aduce ia-ti speranta nu uita
Doar cand ai prieteni nu-i nimic sa-ti para prea greu

Copilaria face loc in graba primei iubiri
Si simti nevoia sa te ajute cineva
Rogi pe-un prieten sa-ti dezlege sensul unei priviri
Si dezlegi misterul ce se-ntampla in inima ta

Nici bucurii si nici necaz
De unul singur nu au haz
Imparte totul cu prietenii mereu
Cheama-i langa tine si la bine si la rau
Doar cand ai prieteni nu-i nimic sa-ti para prea greu

Copilaria face loc in graba primei iubiri
Si simti nevoia sa te ajute cineva
Rogi pe-un prieten sa-ti dezlege sensul unei priviri
Si dezlegi misterul ce se-ntampla in inima ta

Nici bucurii si nici necaz
De unul singur nu au haz
Imparte totul cu prietenii mereu
Cheama-i langa tine si la bine si la rau
Doar cand ai prieteni nu-i nimic sa-tï para prea greu
Nici bucurii si nici necaz
De unul singur nu au haz
Imparte totul cu prietenii mereu
Cheama-i langa tine si la bine si la rau
Doar cand ai prieteni nu-i nimic sa-tï para prea greu
Nici bucurii si nici necaz
De unul singur nu au haz
Imparte totul cu prietenii mereu
Cheama-i langa tine si la bine si la rau
Doar cand ai prieteni nu-i nimic sa-tï para prea greu