Arhive pentru August, 2008

Capitala

Am revenit după ceva timp, să văd ce s-a mai schimbat, să văd ce a rămas la fel, care e raportul acţiunilor cu partea de “ar fi trebuit”.

Păi, parcă nu s-a schimbat mare lucru.

Lucrările tot ziua în amiaza mare au loc, şi amărâtul care lucrează să spargă asfaltu sau dumnezeu ştie ce are de făcut într-un escavator, la 40 grade, fără aer condiţionat… mai are şi el scăpări, mai forţează utilaju, care reacţionează scuturându-se violent pe spate. Nu tocmai plăcut când maşinile parcate şi traficul încărcat te cam obligă să treci la câţiva centimetri de raza de acţiune a utilajului, care… bineînţeles nu e delimitată de nici un fel.

Mirosul specific al oraşului rămâne cel de adeziv. Poate-l percep eu ciudat, dar de câte ori m-am făcut pe aici asta am reţinut pe domeniul olfactiv.

Maşinile sunt mai recente în general, ocazional găseam ceva Dacii prin trafic şi alte rare rezultate ale producţiei autohtone. Mentalitatea în trafic, tot înţepată e… dacă are ocazia se face că nu vede că s-a schimbat pe roşu semaforu  şi creează plăcere absolută. Ca pieton, aştepţi grupu… şi apoi fugiţi ca gazelele speriate de leii putere la dispoziţia micilor schumacheri. Iar, semaforul nu prea contează, roşu dacă e şi ai ocazia fugi! Că pe verdele tău e roşu la ei… care, cum spuneam mai sus, nu contează…

Culmea dezgustului pentru traficul din acest cătun imens a fost să văd, pe stradă cu sens unic (excepţie maşinile RATB), trei autoturisme urmate maşină de poliţie pe contrasens. Acu hai, mai înţelege omu o greşeală şi ceva indulgenţă da până am ajuns la 3 intersecţii mai înainte pe acelaşi drum apăruseră alte trei maşini de poliţie în aceeaşi situaţie. Hai că de acu e măgărie.

În altă ordine de idei. Am fost la prima zi de agitaţie la bucharest challenge whatever ăla cu FIA GT prin titlu. Mi-a plăcut. Mult! Îmi plac maşinile, da nu mă încălzeşte mare lucru în a le privi la TV. Aici în schimb a fost cu totul altă situaţie. Numărul unu pe ziua de azi pentru mine a fost un Murcielago, urmat de câteva bucăţi Corvette împinse de “american friendly fire” foarte gălăgios. Doar locul trei, din nefericire, pentru Porsche. Ei avut 3 sau 4 GT3-uri, care erau probabil cele mai silenţioase maşini de acolo, dar şi cele ce păreau a fi cu adevărat echilibrate. Armada de F430 nu mi-a plăcut deloc… nu pot să explic de ce dar pur şi simplu nu mi-au picat bine animalele roşii.

Lucruri bune… transportul în comun e ţinut bine, dar călătoriile tot sunt cam incomode. Multe lucruri nu?

Ca în “tinereţe” îmi plac vizitele în capitală… dar doar vizitele.

Nu vă scriu acu ce făceau ai mei cu vreo 21 de ani în urmă noaptea….

Ceva mai recent:

În urmă cu aproape 8 luni, era petrecere de casă nouă în B(âr)logul meu… Era 25 decembrie, şi coceam ceva special pentru cineva mai mul decât atât…

În urmă cu vreo 8 ore am redescoperit o tentativă dinaintea sa. Aici este. Au fost multe draft-uri scrise, apoi şterse, apoi reformulate, apoi scrise… dar nepublicate. Nu scriam articole, scriam capitole, scriam un mic roman (mai mărişor de fapt) memorialistic.

“Un om tot timpul ocupat cu timpul sau liber.” Asta a fost tot ce a rămas public. Acum nu mai am atâta timp liber… mi-e tot ocupat de timpul liber.

Nu rimează… da sună bine…

Cum era să mor

Nu glumesc, mă înnecasem urât de tot în urmă cu câteva minute. Simţeam gâtul blocat şi n-aveam aer deloc, începusem să ameţesc la un moment dat.

Cum am reuşit? Păi… relativ simplu.

Cum a plecat mama frate-miu şi-a mai scris un exerciţiu din câte avea şi a sărit de la caiet la tastatură. Nimic neobişnuit. S-a jucat, eu am mâncat (pare un nimic dar durează!), am fost să-mi rezolv ceva treburi pe la poştă, am încercat să particip la organizarea unui fotbal, mi-am făcut floricele, întins rufele, lămurit ceva probleme cu un proiect şi eventual pus pe joace browser – mess.

Apare ideea să termin un download şi să jucăm ceva împreună. De menţionat că a apărut deja târzior oferta asta. Cam după ce a apărut un personaj care mi-a contribuit la stricat ziua. Şi începem… terminăm rapid din pricina unui mod aleatoriu de joc ce m-a favorizat. Se revine asupra stricăciunii zilei şi eventual se revine la joc cu şi mai mulţi nervi însă cu forţe proaspete. Se implică ceferistu’ în bătaia cruntă.

Se termină jocul la… 21:20, în condiţiile în care mama urma să apară pe la 21:35 acasă.

El: PFff… nu mi-ai spus! Că uite cât am din cauza ta!

Eu: N-aveai dinainte mă? Cine te-a ţinut legat?

El: Păi eu aveam timp când am calculat eu!

Eu: Ai calculat prost mă!

El: Ofticat urât de tot întoarce cartea şi începe să pescuiască soluţii de la capătul cărţii.

Personajul, pus pe fapte mari… se pune pe luat şi de frate-miu:

Aha…. scrie acu la ora asta, sigur ai aşa un spor.

Mi-l aduc pe frate-miu aproape să evităm fericirea şi să îi dictez (mi-a şoptit o păsărică să-l ajut…). Începem, pe la jumătate… frate-miu sare cu ideea: Închide uşa!

Eu: Pentru?

El: Închide-o!

Eu: Pentru?

El: Să nu vadă mama!

Eu: Taci şi scrie acolo că pierzi timp certându-te.

El o ţinea pe a lui: Închide mă că nu se uită!

Eu: Eşti debil? I-o fi greu să deschidă uşa la sufragerie.

El: Haaai zi-mi.

Pe la etajul inferior se auzeau paşi domoli urcând pe trepte. Frate-miu: Vineeee, acuş intră pe uşă! Zi mai repede! Eu deja mustăceam un zâmbet. Ajunge la capătul treptelor sunetul dar uşa nu se deschide. “Era la trei… haaaai!”. Deja i-am pus cartea în faţă… şi intră mama. Frate-miu cu o moacă dinaia de câine milog dădea în lacrimi.

Mama direct: La ora asta scrii mă?

Eu mâncam floricele şi butonam, când frate-miu i-a dat replica: daa… din cauza lui! şi hop lacrimogene ca la crocodilii din Irak în timpul “Furtunii în deşert”. Îmi sare siguranţa, şi mă păleşte un râs aproape isteric, singura problemă a sa fiind faptul că mâncam atunci… şi râd.. râd…şi deodată rămân fără aer şi-ncep să tuşesc. Au fost câteva secunde foaaaarte lungi trăite pe tuse după care mi-am eliberat gâtu şi am început să respir normal şi să râd la fel de isteric.

Minunăţii pe patru roate

Te miri că le au pe toate la un loc…

Atenţie! Această postare este doar pentru a vă şoca preventiv, să nu fiţi compleţ umiţi în trafic să aveţi vreo scăpare dacă daţi de aşa ceva:

Pentru a vedea îndeaproape detaliile click pe prezentare.

Fetele

Am ales titlul pentru că e mai apropiat de vârsta mea ca vocabular, dar cunosc cazuri în care şi femeile păţesc asta.

Groaznic

Groaznic

Sunt eu cinic şi distant în foaaaaaarte multe privinţe, dar nu pricep şi credeţi-mă că am încercat suficient cum poate o fată să fie îndrăgostită lulea de cineva în condiţiile în care respectivul:

- nu o iubeşte;

- nu o apreciază;

- îi dedică atât de puţin timp pe zi încât se poate măsura cu o clepsidră breloc;

- nu vrea să o vadă (ocazional cu mici excepţii la ore mai târzii, de cele mai multe ori motivele fiind evidente);

- nu vrea nici măcar să discute cu ea;

- îi arată clar sau îi spune că o relaţie ce poate a fost o dată fructuoasă acum e stearpă;

- o calcă pur şi simplu în picioare

Ar mai fi ceva menţiuni de făcut, dar cred că sunt suficiente. Am trecut şi eu prin momente mai mult decât neplăcute dar nu sunt un exemplu de urmat. Totuşi, oricât de mult m-ar fi ţăcănit inima, când n-a existat nici măcar un semn de reciprocitate a intervenit şi creieru şi-a zis: bă gigi las-o mai moale că transpiri degeaba. Greu, dar a mers. Prin Greu vorbim de câteva zile… să spunem un maxim de 2-3 săptămâni. Nu sunt un exemplu bun de urmat, dar nu sunt exemplarul ăla care face uz inutil de glande lacrimare poate poate impresionează partenerul (sau fostul… după caz).

Situaţia asta, împreună cu cea în care el/ea îşi găseşte ocupaţie imediat cum apari în cameră sau cum apari cu vreo propunere de ieşire, sau de privit un film… sau câte şi mai câte nu se pot face în doi… sunt cele minore. La următoarele nivele apare infidelitatea, care e urmată la scurt timp de violenţă, fie verbală, fie fizică… de fiecare dată cu efecte tragice.

Sub orice formă apare problema asta, în general, băieţii îşi bagă şi rup orice legătură, iar reprezentantele sexului frumos… “Da eu îl iubesc, eu chiar îl iubesc”. Nimic de condamnat la asta, da’ dacă animalu’ ăla ţi-a rupt patru coaste şi ai avut nevoie de 15 copci să ajungi acasă fără să te machiezi roşu involuntar şi tot o ţii tare cu “eu tot îl iubesc” eşti fraieră.

Spuneţi ce vreţi, că aşa consideră unele că dacă suferă se simt importante că li se acordă importanţă, că dacă totuşi se mai gândesc ocazional la ele când au nevoie de rufe curate relaţia va merge sau că dacă într-o seară n-are chef “să facă ceva cu mâna lui” şi apelează la ştim cu toţii cine totul va fi perfect, a fost un mic impas.

Aiurea, eşti fraieră cu FRAIER şi Ă mare… aşa ceva nu se acceptă şi gata.

Nici extrema cealaltă nu e tocmai soluţia, dar căi intermediare sunt mai mult decât suficiente.

Câte ar mai fi de scris… dar probabil revin altă dată cu aşa ceva. Nu ca să spun că băieţii sunt extraordinari că au atâta indiferenţă înmagazinată acolo gata să iasă oricând la iveală, spun doar că trebuie să ştii când să dai drumu’ şi poate chiar să cazi. Cum altfel să te ridici?