Primul local în care am împrăştiat infamia mea a fost forumul Softpedia, în special aria Auto de acolo, locul unde înveţi cu lacrimi de râs.

Al doilea local a fost forumu’ Wirefree, aici e o atmosferă mai… telenovelă comparativ cu primul însă aici e mai strânsă comunitatea (ce naiba… doar am fost invitat la un majorat prin intermediul sau :eek: )

Ocazional mai dau prin două bodegi recent descoperite Whozin – un forum româno-englez şi Notebook Review – un forum de departe de unde aflu de obicei ce-mi trebuie pentru portabil.

Cum sunt un party animal nu era suficient să mă fac prezent în doar atâtea localuri, aşa că am rezervat un slot şi în alte localuri:

FinalGear – fanii “Top Gear”, “Fifth Gear” şi în curând “Gear” ştiu de ce, aici găseşti marfă de calitate în cele ce privesc rip-urile emisiunilor mai sus menţionate. Totodată este singurul local unde tot cer câte o băutură în plus aşteptând cuburile mari de gheaţă.

Jay Leno’s Garage – proprietarul n-are nevoie de prezentare iar localul… să spunem că-i seamănă.

Prizee – party animal, party animal… da mintea tot de copil e. Aici să zicem că au mese de biliard , şi chelnerii vorbesc multe limbi.

Tutorialized – după atâta joacă mai dau şi pe la muncăa, aici mi-e “training-urile”.

Galeriile de artă – aparţin unui nene care era şi vorbăreţ în trecut, acum preferă să folosească “o mie de cuvinte”… la câteva zile.

Le-am trecut aci la sfârşit… să nu observe… nu vrea publicitate :-”

23:40

Sună telefonu’: “Apel: Radu”

Uhaa… ia zi moşule!

Păi tu de ce crezi că te sun la ora asta?

Vrei grătar, nu?

Normal!

Pe unde eşti? În cât timp eşti jos?

În cam 15 min…

Ok, dă un beep când ajungi.

Hop anunţ burtosu’ in law după care hop la dormitor cu un rânjet imens la mama.

Plec!

Unde?

Cu Radu… ne plimbăm cu maşina.

Când te întorci?

Nu ştiu…

Bine, aveţi grijă.

Uhaa… haine, închis laptopu şi târât cu mine jos.

Se adunează lumea şi începe organizarea, ia grătaru de acolo, caută lemne dincolo… Apare instrumentaţia necesară (în mare parte…că tot am mai făcut două drumuri să mai luăm câte ceva) şi rămânea o singură problemă, ce punem pe grătar? :eek:

Aici au început să ni se destrame visele. Alimentara de unde ne aprovizionam de obicei nu avea ce ne trebuia, hai să ne aventurăm! Întrebăm un taximetrist, mai întrebăm unu, şi încă unu, şi încă unu… într-un final ne lăsăm la mâna noastră şi începem a ne rătăci pe străzi după ideile noastre nu după spusele unor necunoscuţi Michel a purtat noroc, ochiul său ager a localizat magazinul obscur pe o stradă fără speranţă (acu’ dacă stau şi mă gândesc… tre să fii tâmpit să te aprovizionezi de acolo, aşa că suntem material de clienţi fideli) unde am luminat seara vânzătoarei. “Luaţi bă şi nişte condimente pentru grătar… preferabil cu aromă, eventual de barbecue“. Luăm tot ce ne trebuie, urcăm în maşină… când să plecăm, veste groaznică: “băăă… trebuia să fi luat şi ceva apă pentru grătar”. “Adevăru’ e că o fi greu să cobori din maşină şi să cumperi…”

A…da… Direcţia? Cartodrum! Da, bătrâna locaţie, bătrânii câini, bătrâna…  doamne ce paragraf de pensionar.

Restu’ e ca-n poveşti. O seară extraordinară de frumoasă, cer clar… un frig de ne îngheţa focu’.  Spre deosebire de alte ocazii specifice tradiţiei, am mâncat în maşină… am pus muştarul dulce (adică pasta aia de avea suficient hrean să dobori un rinocer) pe cotieră (aşa că nu întrebaţi de ce are Radu cotu’ bluzei gălbejor) şi dăi nene. Între timp, afară era în lucru jarul secundar. Râsete, bancuri, povestiri, facultăţi, până la momentul în care am văzut cum am fost tâlhăriţi. Una bucată patruped canin negru se servea din tăviţa începută de mici. Okeey….rămânem la pulpe. Printr-o altă tentativă curajoasă, astea s-au făcut haiducesc pe jar direct. Hai oameni buni că am mâncat, ne-am veselit şi acu tre’ să ne întoarcem la casele noastre pentru activităţi solicitante, somnul pentru început.

Ajuns acasă… trântă în pat, somn…

5:45

Da, seara dintre 7 şi 8 martie a fost o seară specială. Nu, nu pentru ele, ele sunt şi vor fi în continuare suficient de importante să facă pe cineva să scrie o serie de articole, să le lege într-o cărtiţă, să inspire mulţii alţii, să atragă atenţia media şi să inspire altfel alte zeci şi sute să le dedice ce pot. Cei care n-au făcut-o nu a fost din căuză că nu sunt conştienţi… ce pentru că n-au “potrivit” cuvintele, pentru că şi-au folosit vocea şi nu degetele, pentru că … las să spună ei (dă bă… invitaţie s-o faceţi aici dacă în altă parte nu vreţi ). Revenind, seara cu pricina a fost specială pentru că ne-am adunat puţin noi tinerii minune la o serată de activităţi inteligente, mâncat infamul “junk food” în faţa monitoarelor care ne ard neuronii proiectând violenţă inutilă. Da… violenţă dinaia care te omoară dom’le. Nu-i aşa, cel puţin nu pentru trei oameni anormali ca noi. Simultan cu trecerea dincolo de sângele şi morţile implicate intervine distracţia prin absurdele arme, tactici, unităţi şi reacţii ce apar. Quake 3, Red Alert II, Counter-Strike,… şi alte rude dinastea inteligente ale jocurilor care n-au vreo categorisire decentă din partea ESRB, jocurile la care “te-oftici”, după care de multe ori râzi cu mai multă poftă decât după reclamele de genul:

Nu-ţi scade suficient IQ-ul după jocurile astea şi astfel de reclame?

Încearcă să bei suc în timp ce joci ceva şi unu dintre combatanţi începe să sforăie uşor!

Nici asta n-ajunge? Combină cu râsul nostru isteric la fazele de mai sus, cu tentativele de somn, cu tenativele de a stinge soarele înjurând pe cel care a lăsat lumina aprinsă în toiu nopţii :eek: . Gata dom’le… revenim la program inteligent, jucăm ceva constructiv în mulţimea de timp liber de care dispunem… care se riscă la un Scrabble?

Nu mai spun că Ceferistu’ a reuşit, undeva pe parcursul serii să facă o mică baltă în patul în care se afla…(de suc bineînţeles, doar nu credeaţi că a făcut pe el iar.

Gimnazial, bineînţeles că tot aşa minte am…

Vine grasu’, acasă şi-mi zice el ceva date total inutile pe care le tratez ca atare. Câteva minute mai târziu masa era gata şi-l lasă memoria şi-mi aduce aminte una din ele:

“A leşinat azi una la şcoală hehe…”

“Foarte amuzant, chiar nu mai pot de râs” (am avut şi eu o colegă care a leşinat de frică înainte de un vaccin)

“Eh na…”

“De ce a leşinat?”

“Că i-a spus cineva că o iubeşte….”

“Param pam… foarte amuzant ia zi acu, pe bune, de ce a leşinat?”

“Aşa ne-a zis doamna, şi ea e serioasă, nu glumeşte de obicei”

Şi uite aşa am mai rămas încă o dată şocat de ce minuni se mai întâmplează prin “tineretu’ ” ăsta care văd în telenovele un mod de viaţă. Trebuie să prind cât mai curând cartea aia de care vă spuneam că tre să mă protejez de eventuale probleme.

Zi plină, modificări de orare, întârzieri, schimbări săli… înghesuială. Da au fost şi părţi mai puţin proaste, un seminar la care am învăţat ce e aia medie aritmetică (unde s-au spus şi ceva glume, una chiar la adresa mea), unde s-a luat un zece… Apoi a fost şi un curs la aceeaşi materie, cu aceeaşi profesoară foarte drăgăstoasă care s-a supărat pe preferatul ei. Pentru câteva minute. S-a restaurat atmosfera şi s-a terminat cursul.

Final de seară, un seminar la care profesorul preferat al fetelor a spus ceva ce mi-a dat speranţă, facultatea devine locul unde înveţi meserie, nu teorie: “Încercaţi să munciţi, să căpătaţi experienţă, chiar pe gratis… meseria se fură. Nu aşteptaţi să terminaţi facultatea şi apoi să stea cineva să vă înveţe. Fiţi buni profesionişti nu teoriticieni… ”

Uuuhaaa am trăit-o şi pe asta.

Undeva pe parcursul zilei am găsit şi ceva timp să mă bucur de ora de vârf în trafic şi să lecturez câteva pagini dintr-o cărticică despre care promit să scriu pe viitor. Astea s-au întâmplat separat…