Arhive pentru February, 2008

Vacanţă

Ştim cu toţii ce e… numai că la noi nu e până nu e implicat cuvântul grătar. Azi a fost vacanţă la noi.

9:00  – Sună alarma la primul telefon… adorm până se termină

9:01 – Sună alarma la al doilea telefon… după ce se termină adorm.

9:30 – Sună Andrei să mă trezească… adorm după ce termină

9:45 – Deschid ochii… lene de a face mai mult şi îi resping apelul lui Andrei care încerca în continuare

10:00 – Plec spre locul de adunare

Facem pagubă prin podul lui Andrei – avem materiale de grătar.

Transport să mai luăm un inculpat, apoi direcţia Metro. Facem pagubă prin portofele – avem ce urma să punem pe grătar. În drum spre casă, un mic popas să mai facem rost de ceva nimicuri, alţi bani, altă distracţie.

Ajungem şi ne punem dom’le pe treabă:

Andrei tăia lemne….

Iulius pregătea masa de lucru…

Eu râdeam…

Iulian pregătea focul…

Ne punem noi pe treabă şi simţim nevoia de ceva distracţie suplimentară, eventual ceva muzică. Cum sistemul gazdei era cam incomod de târâit afară am făcut un drum pe la mine de mi-am adus laptop-ul şi boxele magice (probabil cele mai plimbate din istorie, vechime serioasă, modificări pe ici pe colo, pete de cola/pepsi/altele de pe la lan party-uri) şi dăi nene distracţie. Bineînţeles numai muzică lăutărească, folk şi rock :)) combinaţia perfectă cu bere.  Apropo de bere, cam dezamăgitor butoiaşul Heineken atât de “reclamat”.

Soarele se ascunde puţin în nori, nu-i nimic, începe să dea câte un strop, nu-i nimic, începe ploaie… hoooop adu umbrela de vară pentru grătar… hop târâie laptopu şi toate ce-s legate la el înăuntru. Distracţie în ploaie, hai fă mâncarea, hai ai grijă grătar, hai ai grijă de…. hai facem pe bagabonţii în frig :eek: Unul din nori se răzgândeşte, schimbă traseul să ne evite şi merge pe centură. Scoatem frumuşel iar muzicile şi revenim la situaţia iniţială.  Bineînţeles că n-a durat mai mult de câteva minute şi iar ne-am trezit umezi (nu, nu din cauza fetelor) şi a trebuit să repetăm tărăboiu :D

Dar într-un final ne-am văzut la masă, şi deja după ceva bere anumite spirite (nu dau numele lui Iulian) au început să se încingă şi să devină “life of the party” la masă. Printre hi hi hi şi hahaha s-au dus cantităţi impresionante de carne, muştar, pâine, bere şi cappy. Probabil fetele or fi fost de vină… n-am stat să facem raţii. Da am văzut farfuriile goale şi platourile pe drumul cel bun, însă nici ceferismu’ din doi participanţi (iar nu dau numele meu şi al lui Andrei) n-a fost suficient să le “cureţe” şi pe alea.

Acu de ne-am văzut cu burta la cale… să lăsăm digestia să se pună pe treabă puţin, am prins un pui de somn aşa de bun în timpul filmului…

Gata dom’le, detaliile rămân secrete, numai noi ştim de pozele făcute prin paharu de bere, de securea obosită, de efortul unora de a o folosi, de talentul slab la cărţi şi şah, de cum am reuşit pe ploaie pe drumu înapoi să ne împiedicăm în acelaşi timp de acelaşi lemn….

Iar am ajuns acasă devreme

După ce am făcut un drum cu maşina cu care tot încerc să nu mai fac drumuri, m-am trezit în faţa blocului uitându-mă la lună. Sau cel puţin… ce nu era încă în spatele umbrei măreţei planete… albastre. Şi dacă tot sunt treaz la ora în cauză, de ce să nu mă bucur de evenimentul astronomic relativ rar.

Stăteam pe Alexandru Davilla Nr.2 cu Paul McCartney – Hope of Deliverance pe Europa FM cu cepele fixate pe corpul ceresc din ce în ce mai puţin luminat. Linişte în jur… nici mama naibii nu mişca la ora aia… (bine, excepţie trenul care a trecut cu 10 minute mai devreme),  temperatura foarte plăcută pentru perioada asta a anului.

Şi în toată atmosfera aia stau eu geniu’ urban de rând şi-mi zic: “Băi nene… luna asta seamănă cu monezile din reclamele la pastă de dinţi”… deştepţii ăia de turci au anticipat reclama aia de atâta timp de au folosit-o ca drapel (în triplu exemplar, tot ei au inventat şi birocraţia fir-ar….)

Probleme de după amiază

De ce sistemul românesc de învăţământ promoveaza ridicarea a “două degeţele” atunci când elevul vrea să răspundă? E vreo idee pacifistă subconştientă? Erau profesorii prea temători ca dacă Bulă ridică palma sau pumnul când vrea să răspundă îşi iau pe cocoaşă? Nu ştiu cât de bine o fi treaba cu rădăcinii hippie printre tocilari da nu mi se pare normală

De ce te întreabă o persoană dacă ştii ce-a făcut în urmă cu … doar atunci când e sigură când n-ai idee? E chiar atât de greu să spui direct? Ştie lumea că te lauzi fără să fii destructiv. Spune ce te chinuie şi apoi taci :D

Ce minte îţi trebuie să fii la 4 pe mIRC să rogi orice “nickname” pare mai feminin să-ţi dea un subiect de discuţie pe care să-l împărţiţi? Bună…. ASL PLS 2.0 beta (adică “ce mai faci şi din ce oraş eşti?” aici e miezu… vârsta e cam inutilă că mulţi dintre cei în cauză ar discuta puţin timp şi cu o portocală dacă ar putea)… n-ai vrea să discutăm despre sex? Dacă tot vorbim, ce-ar fi să trecem şi la fapte?

De ce Coca Cola au pe lista de materiale promoţionale mănuşi de gătit ineficiente? Şi aşa te arzi, n-ar fi mai simplu să uşurezi munca medicilor în a da jos fibrele de pe unghiile tale ulterior?

De ce sună Europa FM aşa de bine dimineaţa la ora 6? :eek: …

Când au să se termine ştirile cu membri ai comunităţii române care câştigă din anumite activităţi…. care se regăsesc  în goluri de legislaţie şi au să înceapă ştirile… legea cutare, alineatul x şi y au fost modificate cu scopul de a evita probleme ce nu se regăsesc sub jurisdicţia lor?

Cine e Andrei Bertzi? Îl cunoaşte pe domnul Gică…Mingică?

Reuniune 12B

Să nu vă aud cu fostu că tot 12 B e… doar că e puţin mai redus numeric acum :D

Aseară dizmăţ di dizmăţ băi nene, plimbări prin trei localuri, ceva consumaţie, multe discuţii, mult dans…

Eh, nimic special. Am numărat “bilele negre” din sesiune,  am făcut rezumatul dragilor noştri profesori, am simţit lipsa celor din “liţău” şi sperăm că pe viitor îi regăsim la masă cu noi :D

Tot în stilul nostru inteligent, pe unde am fost n-am făcut nici o rezervare :eek: fiecare stătea la un colţ de masă cu suficient loc pe ea pentru… un Cappy :) … ok, recunosc… unii au băut şi cola na…

Noroc că era o căldură de -5 grade afară cu vânt că altfel ne era mai greu să ne deplasăm. Erau nişte taxiuri cu girofar foarte amabile şi dispuse să ne plimbe da am preferat variantele mai puţin opulente :oops:

Oricum n-am stat prea mult şi puteam ajunge acasă şi cu metroul dacă era necesar.

Manifestări obscene

“… este cea de roşii” – replica asta m-a făcut celebru printre rude :eek: Din pricina ei nu pot mânca fără să mi se aducă aminte cum eram când aveam 60-70 cm înălţime. Întrucât simt cum îşi adună foamea puterile în mine pentru a se năpusti asupra unei farfurii inocente până nu va mai rămâne nimic… poate va trece şi la a doua :D

Data asta va fi vorba de ardei umpluţi… nu prea mă omor după ardei, dar umplutura cu puţin piper suplimentar e victimizată foarte rapid, aproape la fel de rapid ca orice conţine cartofi. Vorba unui prieten, suntem animale… dar avem mici limite aşa că am să fac o listă scurtă cu ce nu-mi place.

- orice e gelatinos, conţine grăsime în exces sau zgârciuri :D

- carne care nu e preparată bine

- orice mâncare care se pretează în final a fi dulce… ori e desert ori e condimentată :D

În încheiere menţionez rezoluţia mea de a încerca diverse mâncăruri cu alt specific decât până acum… vizate ar fi cel mexican şi cel indian.

Acu valea la masă nu mai saliva pe aici!