[facultate]HAhaha Hăhăhă[/facultate]….da uite că a venit şi sesiunea (mă rog… presesiunea) cu prima verificare. Dimineaţă la 6:30 eram în picioare, mulţumită unor surse externe , şi gata de activitate creieroasă întensă. Aiurea… lipsa de somn nu făcea altceva decât să mă ajute în a găsi noi modalităţi de a râde, fie că mă întrebau colegii, fie că mă întrebam singur, fie că îmi uitasem carnetul de student tot o veselie eram. Ceva agitaţie la adunare, puţină organizare, ăia mai ştiutori în rândurile din faţă… eu în spate… iar distracţie pe seama pregătirii mele temeinice.

10 minute după ora anunţată apar profesoarele cu braţul magic de foi: “Toate materialele jos la stânga băncii şi telefoanele închise!”

S-a cam agitat gloata dar degeaba: “Clasa întâi…când sunteţi gata mă anunţaţi”

Într-un final se dau subiectele şi se pune lumea pe treabă; eu eram puţin ocupat să văd ce treabă face lumea apoi să mă apuc şi eu. Subiectele erau accesibile pentru cine avea idee. Trece timpul (ca-ntotdeauna foarte repede), foaia se colora uşor uşor… şi atunci s-a întâmplat inevitabilul: A sunat un telefon cu un ton de apel foarte similar cu al meu, dintr-un buzunar foarte similar cu al meu. De fapt, era chiar al meu, îmi suna alarma de dimineaţă obişnuită, dar până să-mi dau seama am ridicat mâinile cu el spunând către profă:

“E alarma, telefonul era închis, chiar nu ştiam că sună şi aşa!”

Profesoara care probabil ştia de astfel de situaţii (nu coborâtă din pom ca mine) şi-a întors privirea către restul colegilor care încă nu erau siguri dacă “Loosing my religion” nu desemnează vreun atac terorist în liniştea aia deplină.

După asta lucrurile au revenit la normal….şi trebuie să recunosc, mi-a fost dor să fiu în clasa întâi

…dar după ce se termină emisiunea asta despre “ţigani fir-ar ei a dracu”.

12.01.08 – 11:00 Discuţie cu tata

E ora 11, de ce nu te trezeşti?

E ora 11 sâmbăta… nu e nici o urgenţă.

Nu contează în 15 minute te trezeşţi că vreau să aerisesc pe aici să aranjez balconul. (trebuie menţionat că nu există perete despărţitor între balcon şi sufrageria unde dorm).

Poţi să-l deschizi şi acum, nu bate vântul în plapumă.

Da ce legătură are… te trezeşţi acum!

Promit să nu mă supăr dacă se face mai frig şi trebuie să mă bag în plapumă cu totul.

După ce aerisesc trebuie să dau cu puţin clor să dezinfectez nişte zone unde s-a format câte o pată de mucegai.

Ok…

Hai! trezirea!

Mai dorm puţin…

De ce?…aseară ce-ai făcut?…ai stat la calculator toată noaptea!

Da…şi?

Păi ce e cu progamul ăsta, de acum sunt eu acasă (nu că până acum ar fi fost în ţara unde a fost votat “bombo”)

De ce?… dacă nu dorm ziua de la 6 ca tine până la masă şi apoi după ce mănânc iar pierd 15 minute la tv şi adorm ca să mă trezesc a doua zi la 8 ca tine?

Şi normal! Te trezeşti la 8 apoi nu mai stau eu la 11 după tine să te trezesc…

Pariu că pot să mă culc la 6 şi tot să mă trezesc a doua zi la 12?

Hai lasă glumele şi te trezeşte.

12.01.08 – 12:00 Discuţie cu mama

Da aspiratorul ăsta nu se poate folosi fără vârf? (iarăşi trebuie menţionat, eu am recomandat achiziţionarea produsului ceea ce pe ea o scuteşte de necesitatea de a şti cum se asamblează sau cum funcţionează)

De ce să-l foloseşti aşa când are atâtea ajustaje pentru asta? (montez unul necesar)

Da nu prea merge aspiratorul ăsta… Uită-te la el nu vrea să tragă scama asta!

Păi, închide ajustarea de la degetul mare, apoi dă puţin mai tare.

Tot nu trage! Era mai bun ăla vechi.

Mă duc să mă uit…scama era un fir ieşit din covor.

De ăsta tragi cu mâna şi nu-l scoţi… da cine ştie poate ai mai mult succes cu modelul ăla ce împarte tehnologia cu Tupolev ANT-1.

Ce eşti aşa nervos? Tare repede te mai oftici…

Da am vreun motiv? (în afară de faptul că tot ce nu merge la standarde NASA sau nu ţine programul căilor ferate germane e vina mea)

Hai nu mai fi supărat… ia-ţi laptop-ul şi joacă-te.

Fără alte comentarii, vă urez o zi bună şi sper să fi început la fel.

Suntem oameni, păţim de toate rele şi câteva bune, de cele mai multe ori e nevoie de cineva sau ceva să ne stimuleze să revenim la normal dacă nu chiar la mai bine. E nevoie de un dram de umor ca al lui Mitch Hedberg: “Îti place scenariul meu dar vrei să-l rescriu?… La naiba, voi face o copie!”

Ce te faci în momentul în care ţi s-a pus pata nu pe tine, dar ai mai multă minte decât să vrei să te răzbuni pe cei din jur. Porneşti în căutarea unei speranţe, unei surprize… şi îţi umpli viaţa cu amărăciune atunci când n-o găseşti. Oricât ai fi de introveritit sau lipsit de încredere, trebuie să-ţi faci puţinul curaj să schimbi ceva. Repetându-ţi greşelile n-ai şanse la rezultate mai bune. Poate repetându-le pe ale altora, sau poate evitându-le ai vreo speranţă…

Poate îţi ridici posterioru din faţa sticlei ăsteia colorate pe care-mi citeşti aberaţiile şi-ţi vezi de viaţa ta. Eu mi-am revenit vărsându-mi nervii pe litere în public… revin la muzică

Click. (Embedding disabled by request…)

Nu, articolul ăsta nu e despre frate-miu ci despre un citat marcant, al unui om marcant.

În 1963, pe 26 iunie mai exact, preşedintele Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy (sau JFK pentru cei care-l cunosc mai bine) mişca mulţimea adunată în partea de vest a Berlinului printr-o frază memorabilă “Ich bin ein berliner” ceea ce translatorul său l-ar fi îndrumat că înseamnă “Eu sunt un locuitor al Berlinului”. Mă rog, sună cam nasol în română dar prefer să nu las loc de interpretări. După ce urmăriţi filmuleţul veţi şti de ce:

Astăzi, 7 ianuarie, (luni :neutral: ), ziua lui tata. Pe lângă nelipsitele bunătăţi gastronomice îmbinate cu cele ale maestrului Bachus, tata a avut o dorintă: să se înveţe cu folosirea calculatorului. S-a limitat la lucrurile simple de la frate-miu: operaţii cu fişiere, proprietăţi, aspect etc. Apoi de la mine a vrut ceva mai avansat :eek: şi anume cu muzica să ştie, că în tinereţe era tare petrecăreţ, legendarul magnetofon fiind şi astăzi mărturie pe şifonier (de altfel şi mie îmi place sunetul ceva mai chinuit din aparatul rusesc mai bătrân ca mine). Buuun, deschidem programul ăsta de-i zice uinamp, îl găseşti după ce dai click pe “Start”. Ăsta e programul şi e simplu, are butoane ca orice casetofon. În două-trei minute s-a obişnuit şi dăi căutat prin empetreiurile mele şi a început să povestească ceva întâmplări amuzante legate de fiecare baieram, unele legate cu melodiile puse.

S-a dus prin câteva melodii Modern Talking, a crescut volumul, apoi a treierat Blue System, iar a crescut volumul, am ajuns la “Ionel, Ionelule” şi a ajuns la maxim. Distracţie, voie bună… şi a dat “Ionelul” de Ducu Bertzi şi dă-i nene la cântat! Normal că n-am rezistat mult şi m-am pus pe acompaniat de şi-a pus mama mâinile în cap în timp ce râdea în hohote.

Hai şi voi… pe reprezentanta cea mai dragă

La mulţi ani tată! La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor de astăzi!